Vrei sa faci o fapta buna de Craciun? Iata ce trebuie sa stii ca sa nu faci mai mult rau.

De curând o companie care produce ciocolată a anunţat că anul acesta de Crăciun va dona 10.000 de ciocolate unor copii nevoiaşi. Idea lor a fost întâmpinată cu cel mai mare entuziasm de unii oameni, dar şi cu îngreţoşare de mulţi dintre cei care lucrează în mod constant cu astfel de copii. De unde vine neînţelegerea?

Adevărul e că de Crăciun cu toţii vrem să fim fericiţi. Şi ca să ne asigurăm că fericirea chiar o să ni se şi întâmple, ne pregătim: facem curăţenie în case, gătim cele mai bune bucate, lucrăm mai cu sârg ca să ne putem lua câteva zile de concediu, cumpărăm cadouri pentru cei dragi şi unii dintre noi chiar se implică în acţiuni de caritate pentru cei mai puţin norocoşi.

Pentru mulţi dintre noi, Crăciunul e sinonim cu cadourile şi cu facerea de bine şi asta nu e întâmplător: comportamentele altruiste eliberează oxitocină, un hormon care contracarează cortizolul (hormonul stresului) şi care ne face să ne simţim mai conectaţi cu noi înşine şi cu cei din jur. Suntem mai fericiţi pentru că suntem mai buni şi suntem mai buni pentru că suntem mai fericiţi.

Astfel, ne amintim de copiii din orfelinate şi de bunicii din azile şi ne organizăm pentru a le aduce o bucurie sub forma unor plase de alimente, cutii de portocale şi ciocolatele de mai sus. Vrem să le amintim lor că nu sunt singuri şi nouă că suntem oameni buni. Şi ne organizăm cu atât mai entuziast cu cât asta mai dă şi bine la imaginea companiei. În săptămânile anterioare Crăciunului anunţăm campania noastră de donaţii în presă şi în social media, apoi mergem la faţa locului cu pachetele şi cutiile, ne pupăm şi pozăm cu ‘copilaşii’, vorbim un pic cu ‘îngeraşii’ şi, cu priviri umede, arătăm presei cum ne dorim să ‘alinăm’ durerea acestor ‘copii ai nimănui’, ca să simtă şi ei ‘magia sărbătorilor’.

Timp de câteva zile toată lumea e frenetică şi fericită. Mai puţin reprezentanţii organizaţiilor care lucrează zi de zi cu ‘îngeraşii’, cu ‘bunicuţii’ din azile, cu ‘mămicile’ singure, cu ‘animăluţele’ care nu au un adăpost pe frigul ăsta, etc. Ei nu sunt prea fericiţi. Sau cel mult privesc scenele cu un gust dulce amărui.

O prietenă îmi spunea că în fiecare an, după sărbători, vede portocale stricate în orfelinate (‘Câte portocale să mănânce copiii? Se aduc cu sutele de kilograme!’). De Crăciun sunt zilnic şi câte trei firme care îi vizitează pe copii. Mulţi dau dulciuri. Multe, multe dulciuri ieftine, pe care copiii le mânâncă pe toate o dată, uneori până la vomă, în condiţiile în care mulţi dintre ei au regim sau iau medicamente.

Mai mult, copiii se obişnuiesc să primească şi se vor aştepta să primească mereu, doar pentru că sunt ‘nevoiaşi’ şi nu pentru că au fost ‘cuminţi’. Ce ştiu donatorii de ocazie despre cine a a fost cuminte şi cine nu a fost? Germenii asistenţialismului se plantează de oameni bine intenţionaţi, care mai apoi se întreabă de ce tineri ‘în putere’ nu se duc la muncă. Copiii din centrele din Bucureşti au preferinţe foarte clare si nu se mai mulţumesc cu orice cadou. Apar mereu nemulţumiri şi tensiuni, însă centrele nu vor refuza frenezia carităţii, ca să nu îşi piardă şi puţinele legături cu oamenii de bine din comunitate.

O altă prietenă spunea pe facebook că la spitalul de oncologie pediatrică, unde face ea voluntariat, anul trecut copiii au primit fiecare câte două tablete, de la companii diferite. O altă prietenă îmi spunea că bătrânii din azile se bucură, desigur, de sărbători, dar după aceea sunt şi mai trişti că nu îi mai caută nimeni. Alţi prieteni şi colegi de sector sunt supăraţi să vadă risipa cadourilor inutile de sărbători şi se gândesc cât de multe lucruri utile ar fi putut să facă organizaţiile lor pentru aceeaşi oameni cu banii respectivi.

Există un abis între cei care se implică, ocazional, de Paşti şi Crăciun, şi cei care se implică în mod constant. Un dialog între ei ar putea să sune aşa:

• ‘Ingeraşii’, ‘’bunicuţii’’ şi ‘’animăluţele’’ mănâncă în fiecare zi a anului şi nu doar de sărbători. Ar fi grozav dacă aţi putea să ajutaţi şi în ianuarie, februarie, martie (prin aprilie – repaos pentru că de Paşte va fi iar inflaţie de bine-voitori), mai, (iunie pas din nou pentru că e ziua copilului), iulie, august, etc.
• Noi deja facem un efort suplimentar, după orele de serviciu, pentru care nu ne plăteşte nimeni. Poate ne-am implica mai mult dacă am putea, dar adevărul e că sărbătorile sunt un moment special, iar apoi viaţa merge înainte.
• Să nu mai vorbim de publicitate! Publicitatea poate fi bună pentru voi şi compania voastră, dar nu e întotdeauna bună pentru beneficiari. Presa exploatează latura emoţională şi îi caracterizează pe cei care primesc darurile de la voi ca pe nişte victime. Când de fapt nu e deloc aşa. Mulţi dintre oamenii caracterizaţi cu tuşele groase ale victimizării sunt chiar eroi, care au dus poveri pe care puţini dintre voi le pot imagina.
• Dacă nu s-ar face nici un pic de publicitate, poate compania ar fi mai puţin dispusă să ajute, iar asta ar însemna mai puţine resurse, pentru nişte oameni necăjiţi care măcar de sărbători o să aibă ceva pe masă.
• Uneori darurile voastre pur şi simplu nu sunt adecvate. Oamenii ar avea mai mare nevoie de o vizită la dentist, de un sterilet, de lemne de foc, de plata unei facturi de curent sau de încălţăminte de iarnă, decât de ceea ce v-aţi gândit voi să oferiţi, eventual pentru că asta e ce produce compania.
• Nevoile sunt multe, dar noi nu putem să ne ocupăm de toate. Vrem să oferim un ajutor concret, aici şi acum, în puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie, lăsat de un job extrem de solicitant.

‘Magia’ sărbătorilor ne-ar putea ajuta pe toţi. Iată câteva lucruri (mai) utile pe care cei care vor să ajute cu adevărat ar putea să le facă, pe lângă sau în locul a ceea ce fac deja:

1. Oferiţi în cunoştinţă de cauză! Din fericire în România există acum multe organizaţii care fac o treabă excelentă. Contactaţi-le de sărbători şi întrebaţi de ce ar avea nevoie beneficiarii lor. O să ştie să vă facă o listă exactă. Dacă doriţi să oferiţi alimente sau dulciuri pentru copiii săraci de la sate, contactaţi fundaţia World Vision România care lucrează în mediul rural şi care a dezvoltat programul Pâine şi Mâine, prin care oferă o masă caldă şi sprijin educaţional copiilor care au nevoie de aceste lucruri. (World Vision nu e singura organizaţie care oferă astfel de servicii şi nu le oferă în toată ţara: search pe google ca să găsiţi organizaţia potrivită.) Dacă doriţi să faceţi voluntariat cu copiii din centrele de plasament (orfelinate), contactaţi Ajungem Mari, care se ocupă exact de asta. Un catalog al ONG-urilor din România e disponibil aici.
2. Fiţi creativi! Adevărul e că oamenii nevoiaşi nu au nevoie doar de obiecte şi alimente. Au nevoie şi de servicii. Dacă ai un cabinet dentar, ginecologic sau de orice fel, oferă un tratament gratuit, pentru că sănătatea e mai bună decât toate şi tu ştii cel mai bine asta. Dacă eşti logoped, ai avea un impact mai mare dacă ai corecta ş-ul şi r-ul acelui copil nevoiaş. Portocala i-o poţi da în timpul şedinţei de logopedie, nu musai de Crăciun.
3. Aveţi încredere în organizaţiile care se ocupă de categoria de beneficiari pentru care aţi vrea să faceţi un bine. Ei au oameni specializaţi care oferă servicii complexe pentru acei oameni. Servicii pe care voi nu aveţi cum să le oferiţi din lipsă de timp sau abilităţi. Servicii care costă. O donaţie în bani, ar putea să însemne încă un copil salvat de la ceva. Nu ştiţi bine de la ce, aşa că e mai greu cu încrederea. Dar de la orice ar fi salvat – droguri, prostituţie, exploatare prin muncă, o boală gravă, părinţi care îl bat – o să fie de bine. Dacă nu aveţi încredere că organizaţia va face o treabă bună cu banii voştri, cereţi referinţe, găsiţi pe site raportul anual, întrebaţi un consilier filantropic. Comoditatea poate fii o scuză, dar voi nu căutaţi scuze, ci modalităţi eficiente de a ajuta.
4. Apropo de bani. Copiii nevoiaşi sau cei din orfelinate nu au noţiunea banului, pentru că banii sunt ceva abstract (nu îi au niciodată şi nu îi învaţă nimeni cum să îi folosească). De asemenea, ei nu pot niciodată să îşi ‘aleagă’ ceva. În locul darurilor sosite la poartă, oferiţi experienţa mersului la cumpărături, într-un buget anume (stabilit de tine), pentru ca aceşti copii să poată să înveţe ceva nou. Nu oferţi doar obiecte (eventual de proastă calitate sau nocive, vezi dulciuri în exces), oferiţi experieţe: o carte pe care să o citiţi împreună, un film, teatru de păpuşi / pentru copii, o zi la grădina zoologică, sau chiar o excursie. Experienţele pozitive crează emoţii pozitive, care au un rol crucial în rezistenţa la negativitatea de care sunt înconjuraţi (resilience – mai multe pe această tema aici).
5. Puneţi-vă în locul lor. De multe ori copiilor li se cere să scrie scrisori de mulţumire fără să îi cunoască pe cei pentru care le scriu, să spună poezii şi să cânte pentru nişte oameni pe care nu i-au văzut niciodată şi pe care nici nu îi vor mai vedea vreodată, să zâmbească la comandă şi să îmbrăţiseze puzderie de lume care trece pe la ei prin centru, în vrie şi viteză.
6. Protejaţi demnitatea celor pe care îi ajutaţi. Un copil care a plâns în faţa camerelor de luat vederi pentru că a primit portocala de la voi, va fi probabil batjocorit de cei din jur după ce camerele au plecat. Dacă se întâmplă ca un copil să se emoţioneze, închideţi aparatele şi încercaţi să oferiţi ceea ce aţi oferi unui copil din familia voastră: mângăiere, căldură, blândeţe.