Spiritul Crăciunului dăunează grav dreptăţii sociale

De Crăciun, în mod lăudabil, zeci de mii de români şi mii de firme în care ei lucrează s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, mai ales pe acei nevoiaşi care au copii ce îl aşteptau pe Moşul. Un ziar a titrat o afirmaţie a Preşedintelui Iohannis care spunea că ‘Spiritul Crăciunului constă în a celebra înţelegerea, suntem datori să ni-i amintim pe cei neajutoraţi’.

Şi ni i-am amintit. O doamnă, angajată a unei firme care se ocupă de organizarea de evenimente pentru copii, a strâns 40.000 de like-uri şi zeci de comentarii laudative pe pagina ei de facebook cu o postare în care descria cum a cumpărat dulciuri şi alimente pentru doi fraţi care cerşeau în faţa unui magazin. Cereau oamenilor să le cumpere lapte pentru fratele lor mai mic. În fotografiile care însoţeau postarea apăreau doi copii jigăriţi, dar cu gura până la urechi, mândrii posesori a două plase albe în care se găseau probabil zisele alimente. Câţiva dintre prietenii mei care au crescut în orfelinate au găsit resurse, numai ei ştiu cum, pentru a face pechete-cadou pentru copiii din orfelinatele în care au crescut ei sau prietenii lor. O prietenă s-a văzut nevoită să lanseze un apel pentru voluntari, pentru că nu mai prididea cu împachetarea cadourilor. O altă prietenă mi-a trimis mie personal nişte bani, pentru că ‘sigur ştii tu mai bine la cine ar trebui să ajungă’. S-au donat de toate: de la ‘tradiţionalele’ portocale, la dulciuri, încălţăminte, lighene (da, am văzut fotografii în care apăreau lighene), cărţi, rechizite, geci de iarnă, şosete, chiloţi, căciuli, mănuşi şi cât şi mai câte.

Drept urmare Moşul a venit la mii de copii pe care altfel i-ar fi uitat. 48% dintre copiii români sunt la risc de sărăcie şi excluziune socială, iar 34 % dintre copii trăiesc în condiţii de ‘deprivare material severă’. Pe româneşte, asta înseamnă că unul din trei copii din România merge la culcare flămând, nu e dus la medic dacă e bolnav, îi îngheaţă picioarele de frig pentru că nu are încălţăminte adecvată, tremură de frig şi în casă nu numai afară, pentru că nu sunt destule lemne de ars în sobă, nu are nici o jucărie (ce să mai vorbim de o carte sau creioane de colorat) şi probabil că face parte din acei 37 % din copiii sub 15 ani care în România anului 2015 e analfabet funcţional. Dar cu ajutorul efortului uriaş depus de mii de oameni de bine în luna decembrie, cea a ‘cadourilor’, pentru o zi am reuşit ca o parte mai mică sau mai mare dintre aceşti copii să fie incluşi în căldura empatiei noastre.

Empatia poate fi definită ca acea abilitate de a înţelege sentimentele şi perspectiva altora, abilitate care ne ajută să utilizăm această înţelegere pentru a ne ghida acţiunile. Empatia este acel ceva care ne permite să privim dincolo de noi înşine, să înţelegem nu doar ce fac alţii, dar şi de ce ei fac anumite lucruri care pentru noi pot părea lipsite de sens. În 1987 o fetiţă din Statele Unite a căzut într-o fântână şi cele 50 de ore care au fost necesare pentru a o salva, filmate minut cu minut, i-au adus donaţii în valoare de peste 800.000 USD din partea telespectatorilor impresionaţi de curajul fetiţie şi disperarea părinţilor. Mai aproape de noi, o fetiţă din Vâlcea care trăia cu tatăl ei într-o casă mai urâtă decât un grajd, a impresionat o televiziune care în preajma Crăciunului a făcut o emisiune despre ea şi care a găsit astfel o mulţime de oameni de bine care au decis să închirieze o locuinţă decentă pentru ea şi tatăl ei, până în momentul în care vor strânge banii necesari construcţiei unei căsuţe noi. Eu însămi am ajutat o tânără mamă (19 ani) a doi copii pe care am cunoscut-o pe când cerşea la metrou, să îşi construiască o locuinţă (din care din păcate a trebuit să plece la presiunea rudelor).

Personificarea, cunoaşterea persoanei pe care decidem să o ajutăm, ne ajută să ieşim din apatie, să lăsăm baltă treburile noastre de toate zilele şi să facem ceva pentru cei care au nevoie de ajutor. Dar personificarea asta e şi marea problemă, pentru că ne permite să ţinem sub oborocul minţii problemele mai mari ale drepturilor încălcate cu cinism, ale proceselor sociale care permit ca unul din 2 copii să trăiască la risc de excluziune socială, a nedreptăţii care face ca educaţia să primească doar 3% din PIB, fapt care ne-a adus la momentul în care mai mult de unul din 3 copii sub 15 nu înţeleg ce citesc, în caz că ştiu să citească, ceea ce nu e întotdeauna cazul.

Sunt organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de acţiune care se luptă cu ghearele şi cu dinţii ca educaţia să primească mai mulţi bani, ca săracia să nu mai fie transmisă din tată în fiu, ca bugetele sociale, şi aşa mici, să nu mai fie furate, ca oamenii să înveţe să îşi ceară drepturile singuri şi să nu mai aştepte intervenţia efemeră a lui Moş Crăciun.

Empatia generată de spiritul Crăciunului a făcut mii de copii fericiţi. Şi eu nu pot decât să mă bucur pentru ei şi pentru cei care i-au ajutat: facerea de bine eliberează dopomină şi endorfină în creierul donatorului, iar aceste substanţe ne fac să ne simţim mai bine, mai împliniţi, mai fericiţi. Dar spiritul Crăciunului, aşa cum e înţeles el acum, ne permite să ne concentrăm atenţia pe cazuri individuale, în loc să bâzâim sistemele, structurile şi instituţiile care fac un coşmar din viaţa oamenilor pe care îi ajutăm de Crăciun.

Crăciunul e bun pentru că ne dă un prilej bun ca să ne simţim buni. Dar e şi nociv, pentru că ne permite să uităm de peisajul mai amplu şi mai complex al inegalităţii sociale. E drept că poate mulţi dintre cei care, de Crăciun devin conştienţi de cât de multă săracie e în ţara asta, îşi vor dezvolta nu doar empatia, dar şi dorinţa de a face ceva pentru a dărâma zidurile nedreptăţii pe care le-am ridicat în jurul a milioane de oameni.

Pentru aceştia, recomand voluntariat sau donaţii către organizaţiile despre care am mai vorbit aici. Iar cu cei care ar vrea să facă chiar mai mult, mi-ar plăcea să stau de vorbă: printre altele, fac şi consiliere filantropică şi poate împreună facem mai mult decât ne-am putea imagina fiecare în parte.