fbpx

De la Ceauşescu la PSD-ul electoral. Mama eroină revine.

Miza acestor alegeri e uriaşă. Aşa cum zice Dan Tapalagă, va fi războiul Platformei cu Armada. Bătaia va fi pe viaţă şi pe moarte şi toate armele vor fi ascuţite şi folosite. Inclusiv şi poate cel mai mult, armele naţionaliste şi pro-nataliste, pe care le crezusem de mult moarte şi îngropate.

Conceptul de ‘mamă – eroină’ a fost importat din Uniunea Sovietica de catre Ceauşescu şi nu se referă la mamele care luptă în vreun război, ci la acele femei care se sacrifică, dând patriei un număr mai mare de copii / cetăţeni / oşteni, decât ar face-o în lipa componentei eroice. Ceauşescu a promovat noţiunea de ‘mamă eroină’ într-un moment în care tare şi-ar fi dorit să fie liderul unei naţiuni importante, când România abia dacă reunea 20 de milioane de locuitori. Ceauşescu dorea să fie unul din liderii cei mai influenţi ai lumii, ducea o politică externă deasupra posibilităţilor şi realităţilor interne şi visa chiar să fie nominalizat şi să obţină un premiu Nobel pentru Pace. Celor mai tineri dintre noi poate le vine greu să creadă (mai ales având în vedere modestia până la invizibil a realizărilor politicii externe contemporane), dar noi ceilalţi ne amintim de nesfârşitele vizite ale tovarăşului în ţările în curs de dezvoltare, de constanta perindare a liderilor altor ţări pe la Bucureşti (mai ales a celor din Grupul celor 77), de tiradele lui interminabile pe teme de pace şi dezvoltare internaţională.

Singura problemă era că ţara lui avea o populaţie prea mică. Visul lui prin anii ’70 era că până în anul 2000, România să aibă cel puţin 30 de milioane de locuitori. Femeile au primit sarcină de partid şi cetăţenească (pentru cele care nu erau membru de partid) să procreeze şi primeau titlul de mamă eroină dacă dădeau ţării cel puţin patru tovărăşei. La panourile de onoare din fabrici erau puse fotografii ale celor mai prolifice producătoare de pui de om, în timp ce familiile fără copii erau împovărate cu taxe speciale, prevervativele dispăreau de pe piaţă, femeile erau controlate ginecologic obligatoriu ca nu cumva să ‘îşi facă ceva’ în cazul în care rămâneau însărcinate şi, încet – încet, teroarea procreeri se instala peste români. Citind ‘Minunata Lume Nouă’ al lui Huxley, m-am gândit adesea la România acelor ani.

La 26 de ani de la momentul la care încetau aceste orori, PSD readuce conceptul de mamă eroină în atenţie, prin intermediul legii propuse de domnul senator Ninel Peia şi adoptată de forul înţelepţilor ţării, Senatul.

Pe blogul său, senatorul exprimă aceleaşi îngrijorări ceauşiste cu privire la soarta neamului. Citează un studiu sociologic care arată că în anul 2050 în România vor mai fiinţa doar 16 milioane de români. Senatorul arată spre cauzele acestui potenţial dezastru: amânarea de către femei a momentului în care îşi asumă o sarcină, precum şi grijile materiale aduse de un număr mare de copii.

Soluţia? O indemnizaţie lunară, pe viaţă, în valoare de 600-1000 RON pentru femeile care au cel puţin 3 copii, adică pentru mamele ‘eroine’. Senatorul însuşi are trei copii, dar declară că va cere soţiei să nu solicite indemnizaţie pentru a nu fi în conflict de interese.

Camera Deputaţilor va fi for decizional pentru această nouă lege. Deputaţii vor decide dacă dăm sau nu dăm aceşti bani. O decizie care ar fi bine să fie fundamentată şi de alte argumente, dincolo de cele naţionalist – pro-nataliste. Iată câteva întrebări care ar putea contribui la alinierea acestor argumente:

  1. Despre câte mame vorbim la momentul actual? Care va fi efortul financiar iniţial, dacă legea intră în vigoare de mâine? Despre câte mame am putea vorbi, dacă legea îşi atinge obiectivul declarat, acela de a stimula natalitatea?
  2. Cum prevenim situaţia în care mamele produc patriei fii, însă apoi nu consideră potrivit să îi şi îngrijească, abandonându-i sau neglijându-i? Poate ar fi bine să amintim că un efect colateral al politicii pro-nataliste duse de statul român înainte de 1989 au fost cei 200.000 de copii închişi în orfelinatele groazei.
  3. Cum procedăm cu mamele care deja şi-au abandonat copiii sau îi folosesc pentru cerşit sau alte munci grele? Dar cu mamele care nu îşi trimit copiii la şcoală, îngroşând numărul analfabeţilor ţării? Le plătim şi pe ele pe viaţă sau le descalificăm? Dacă da, pe ce criterii se va face descalificarea unora dintre mame?
  4. E uşor să presupunem că cele mai atrase de suma propusă, în condiţiile dure ale creşterii copiilor într-o ţară ca a noastră, vor fi femeile sărace şi foarte sărace, care vor produce copii săraci şi extrem de săraci, care se vor adăuga celor circa 1.5 milioane de copii romăni despre care statisticile ne spun că sunt săraci şi marginalizaţi social. Sistemul actual de asistenţă socială nu face faţă nici sărăciei copiilor existenţi deja printre noi. Cum ne pregătim ca societate să primim un număr şi mai mare de copii nevoiaşi? Care e efortul suplimentar pe care putem să îl facem prin sistemul educaţional şi social? Sau poate suntem ok să avem cetăţeni analfabeţi şi sălbăticiţi de sărăcie? Un sociolog (dacă tot e să cităm din sociologi), spune că dacă s-ar interzice votul celor care nu au 8 clase, PSD-ul ar dispărea de pe scena politică.
  5. Cum reglăm spinoasa problemă etnică? Mă îndoiesc că natalitatea va fi stimulată în rândul enticilor germani şi maghiari, dar intuiesc cumva, că ea ar putea creşte în rândul celor romi. Nu de alta, dar ei sunt cei mai săraci minoritari şi cum spuneam, presupun că oferta va fi atractivă mai degrabă pentru femeile sărace. Având în vedere rasismul structural al acestei ţări, cum ne propunem să abordăm chestiunea în situaţia în care creşte numărul (şi poate chiar proporţia) acestora? Care e eficienţa programelor de incluziune socială şi care dintre cele care şi-au dovedit deja eficienţa în stadiul de program – pilot ar putea să fie preluate şi extinse la nivelul naţional? Cum ne vom raporta la toate ‘ţigăncile împuţite’ (cum au fost calificate de un fost preşedinte al ţării) care vor avea şi mai mulţi copii?
  6. O statistică EUROSTAT arată clar că în România beneficiile sociale nu au nici un impact asupra reducerii sărăciei. Şi atunci?
  7. Dincolo de aceste întrebări tehnice, înainte să ne doară capul pentru copii care nu sunt, cum am putea face să ne îngrijim mai întâi de cei care sunt? Lăsăm sute de mii de copii să lâncezească în orfelinate, în şcoli neîncălzite, în sate de unde doar jumătate ajung să iasă ca să meargă la un liceu, în familii care nu au ce să le dea de mâncare. Îi închiriem cu ziua pentru munci grele, ca pe dobitoace şi îi abandonăm reţelelor de trafic, care îi exploatează crunt pentru plăcerile sexuale ale unor degeneraţi? De ce am vrea să le facem fraţi şi surori când suntem complet incapabili să gestionăm bine, cu compasiune şi responsabilitate cei 200.000 de copii care se nasc ‘spontan’ în fiecare an.

Poate patria ne e dragă, dar nu şi poporul? Poate pe domnul senator îl interesează mai mult capitalul electoral decât cel uman al ţării? Iată concluzia postării sale pe blogul personal, postare prin care susţine propunerea de lege:

‘Nu de puţine ori am declarat că nu voi mai candida pentru încă o legislatură în funcţia de deputat, dar această nouă situaţie mă pune în situaţia de a revizui cele spuse. Da, dragii mei, această lege, trecerea ei prin Camera Deputaţilor îmi revine ca obligaţie morală. Eu am născut această propunere, eu trebuie să fac tot posibilul să o pun pe şinele ce o vor duce către mamele vizate. Fie şi numai pentru a face din acestă propunere o lege în toată puterea cuvântului, voi candida pentru încă un mandat de deputat. (…) Voi candida pentru ca mamele eroine să îşi intre în drepturi’.

Îl voi vota pe domnul Peia şi pe cei asemenea lui, când vor vota legi în favoarea copiilor eroi ai acestei ţări. Cei care merg la culcare flămânzi, cei cărora li se vând trupurile în bordeluri, cei care muncesc mai greu ca adulţii, cei care nu pot merge la şcoală ca să îşi poată creşte fraţii mai mici abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate, cei bătuţi animalic pentru că părinţii lor abrutizaţi de muncă, alcool şi lipsa educaţiei nu au alte modele de comportament, cei fără şcoală pentru că sunt săraci şi nu îşi pot asuma costurile neoficiale ale educaţiei. Copiii nu votează. Aşa că legile în favoarea lor sunt mai puţine şi în general rămân neimplementate. Dar eu voi vota acei politicieni care vor face şi drege în primul rând în favoarea celor care nu pot vota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *