Mahalagii din toate ţările, uniţi-vă!

Mahalagii din toate ţările, uniţi-vă!

Am plecat într-o zi de noiembrie. Deşi aveam un job bun. La 25 de ani făceam exact ce îmi plăcea cel mai mult şi fusesem trecută recent de la jumătate de normă la normă întreagă şi de la un salariu de 100 de dolari pe lună, la 163. Acum pare puţintel tare, dar ca să înţelegeţi, eu atunci câştigam la fel ca mami după 25 de ani ai ei de muncă. Chiar şi aşa, respiram un aer lipsit de speranţă. Cu ceva vreme în urmă îl votasem pe Iliescu, ca să nu îl votez pe Vadim. Mi se părea oribil, abject, de neimaginat. Read more about Mahalagii din toate ţările, uniţi-vă!

In amintirea lui Prichi

In amintirea lui Prichi

Prichi. Îl chema Prichi şi îmi amintesc de el ca şi când ar fi aievea în faţa mea, în timp ce scriu, deşi nu l-am mai văzut de mai bine de 30 de ani. De fapt nici nu ştiu când l-am văzut ultima oară, dar o să îmi amintesc pentru totdeauna ziua în care un unchi al meu – nu-i spun numele pentru că ştiu că unele rude îmi citesc articolele – a vrut să îl spânzure. Eram cu Mama şi Tata (aşa le spuneam bunicilor, spre deosebire de mami şi tăti, care erau părinţii) în căsuţa lor de două camere de la Muşca, un sat de lângă Roşia Montană. Da, toată lumea a auzit de Roşia Montană, dar nimeni nu a auzit de Muşca. Un pic nedrept, pentru că eu la Muşca m-am născut, nu la Roşia Montană. Şi deci eram cu toţii acasă, într-o zi ploioasă. Cred că era sfârşit de vară, încă nu era frig, dar nici foarte cald nu mai era. Şi eu stăteam cu Prichi în braţe şi cred că îi povesteam ceva. Eram tot timpul cu Prichi. Unde mă duceam îl luam şi pe el. La început nu era uşor, pentru că eu eram mică şi el era destul de măricel. Mai apoi a fost mai uşor, pentru că eu creşteam, iar el rămânea tot la fel şi de statură şi de greutate. Numai eu creşteam, el rămânea la fel. Read more about In amintirea lui Prichi

România mea frumoasă

România mea frumoasă

Observ tot: şi cele bune şi cele rele. Nu pare, pentru că vorbesc mai adesea despre cele rele, care mă  deranjează, şi fac asta pentru că îmi doresc schimbări şi cred că dacă nu vorbim deschis despre probleme nu avem nici o şansă să le rezolvăm. Dar azi vreau să vorbesc despre cele bune. Ca să alung din relele aruncate dinspre marele meeting şi ca să marchez un eveniment important pentru cei care doresc şi lucrează pentru binele României: Gala Societăţii Civile. La care se premiază proiectele care schimbă ţara zi de zi, pas cu pas, leuţ cu leuţ. Îmi pare rău că nu am putut să fiu în sală, să mă contaminez de emoţiile celor ale căror proiecte le-am jurizat (secţiunea voluntariat), să mă bucur de bucuria tuturor celor care se ştiu apreciaţi prin acest eveniment şi să fiu alături de ei cu cele mai calde încurajări şi mulţumiri. Read more about România mea frumoasă

Lecţii de viaţă de la pisicul Il Pis

Lecţii de viaţă de la pisicul Il Pis

Pisicul nostru, un domnişor italian, căruia îi spunem Il Pis, a fost un pisic foarte dorit. Viaţa mea în continuă mişcare, cu deplasări frecvente şi o continuă pendulare între România şi Italia, făcea aproape imposibilă adoptarea unui pisic. De când a venit la noi, Il Pis ne-a învăţat foarte multe lucruri importante. O să împărtăşesc aici patru dintre ele.   Read more about Lecţii de viaţă de la pisicul Il Pis

Excluziunea civică şi socială a celor lipsiţi de educaţie?

Excluziunea civică şi socială a celor lipsiţi de educaţie?

Gheorghiţă a avut ghinionul să se nască într-o familie foarte săracă. Primul dintre cei cinci copii. Părinţii s-au străduit o vreme să îl trimită la şcoală, dar când să treacă dintr-a şasea într-a şaptea, tatăl lui s-a lovit la un picior şi nu a mai putut munci cu ziua. Gheorghiţă se făcuse vlăjgănel peste vară, aşa că a început să meargă el când îl chemau oamenii de prin sat. Tatăl lui nu a reuşit să rezolve cu piciorul: ar fi trebuit o radiografie sau chiar un RMN, internare la spital şi câte şi mai câte pentru care nu avea asigurare, aşa că e cu piciorul lovit în zi de azi. Read more about Excluziunea civică şi socială a celor lipsiţi de educaţie?

Azi sărbătorim, parţial inutil, Ziua Copilului. Iată de ce şi iată ce poţi face ca această sărbătoare să aibă sens.

Azi sărbătorim, parţial inutil, Ziua Copilului. Iată de ce şi iată ce poţi face ca această sărbătoare să aibă sens.

Nu, nu e inutil ca fiecare familie să sărbătorească acasă, ziua copilului propriu, cu multă afecţiune, timp petrecut împreună, poate chiar cu o surpriză sau o ieşire în natură. Nu la asta o să mă refer în acest articol, ci la acele manifestări cu caracter mai degrabă public, în care rostim vorbe mari, ne întrecem în figuri de stil, eventual îi punem tot pe copii să ne înveselească pe noi adulţii prin cântece şi poezii şi în care spunem iarăşi, obsesiv, despre copii că ei ‘sunt viitorul ţării’, în timp ce uităm că ei sunt şi prezentul. Read more about Azi sărbătorim, parţial inutil, Ziua Copilului. Iată de ce şi iată ce poţi face ca această sărbătoare să aibă sens.

8 comentarii Pentru copiii săraci, școala românească e doar un sistem scump de baby-sitting.

8 comentarii Pentru copiii săraci, școala românească e doar un sistem scump de baby-sitting.

Mama lui Vasilică, venetică de pe alt sat, l-a cunoscut pe nepotul analfabet al vecinilor noştri, pe când Vasilică era încă prunc. Nepotul vecinilor nu a prea mers la şcoală, deşi şcoala e la doi paşi. Dar bătrânii sunt ei înşişi analfabeţi aşa că nu au insistat cu şcoala. Părinţii, mai pierde-vară, nici atât. Împreună, nepotul vecinilor şi mama lui Vasilică au mai avut un copil. Nu pentru alocaţie, cum ar crede unii. Şi nici pentru că aşa a vrut Dumnezeu, cum ar crede alţii. Ci pentru că aşa cum puţini mai pot să creadă, nici nepotul vecinilor şi nici mama lui Vasilică nu ştiu despre şi nu au bani pentru metode contraceptive. La o vreme după ce a născut, mama lui Vasilică a cunoscut un cioban şi s-a dus. Nu departe, dar în trei ani de când e dusă, nu a venit niciodată să vadă copiii. Read more about 8 comentarii Pentru copiii săraci, școala românească e doar un sistem scump de baby-sitting.

Am vorbit cu omul care îşi ajută angajaţii să îşi îndeplinească visurile. Iată ce mi s-a părut interesant.

Am vorbit cu omul care îşi ajută angajaţii să îşi îndeplinească visurile. Iată ce mi s-a părut interesant.

Mă aflu pe terasa unei companii dintr-un oraş mare din România. La unul dintre atelierele de Dream Management mărturisisem participanţilor că mi-ar plăcea să pilotez un astfel de eveniment în mediul corporate şi una dintre participante m-a pus în legătură cu acest domn. De fapt fusese idea unei participante la un atelier precedent: ‘Cât de tare ar fi asta în echipa mea! Din păcate în corporaţii multe visuri se estompează şi pierdem un capital mare de energie şi motivaţie!’. După o discuţie foarte interesantă (pentru care îi mulţumesc), interlocutorul meu exprimă o îndoială firească: ‘Care e interesul owner-ului să contribuie la realizarea aspiraţiilor personale şi profesionale ale angajaţilor? Poate ar fi de ajutor pe partea de motivare a angajaţilor, dar noi avem deja o mulţime de iniţiative. Fiecare manager îşi cunoaşte bine oamenii: aleargă împreună la maratoane, fac acţiuni caritabile împreună, organizăm diferite evenimente. Şi hai să zicem că asociaţii ar accepta o astfel de idee: dar dacă oamenii îşi dau seama că visul lor e să plece din companie, să lucreze în altă parte, sau să îşi facă ceva pe cont propriu? La ce criză de personal e în industria noastră, asta nu ne-ar ajuta deloc’. Read more about Am vorbit cu omul care îşi ajută angajaţii să îşi îndeplinească visurile. Iată ce mi s-a părut interesant.

Ştiinţa din spatele paşilor mărunţi. Sau cum să îţi realizezi visurile fără chin.

Ştiinţa din spatele paşilor mărunţi. Sau cum să îţi realizezi visurile fără chin.

Ţelurile mari au o fascinaţie şi o forţă de atracţie enormă. Obiective precum ‘Vreau să slăbesc 20 de kg în şase luni ’ sau ‘Anul ăsta vreau să îmi dublez cifra de afaceri’ ne dau energie şi ne motivează. Fără ele mulţi dintre noi ar avea mult mai puţine realizări în viaţă. Uneori însă, acest gen de obiective ne pot face mai mult rău decât bine. O ştachetă prea înaltă ne poate descuraja, pentru că distanţa dintre realitate şi vis e aşa de mare încât nu ştim de unde să începem. Iar dacă ştim, atunci ni se pare ridicol sa începem de acolo. Read more about Ştiinţa din spatele paşilor mărunţi. Sau cum să îţi realizezi visurile fără chin.

Asumă-ţi faptele bune pe care le faci! Oamenii au nevoie de exemple pozitive.

Asumă-ţi faptele bune pe care le faci! Oamenii au nevoie de exemple pozitive.

Imaginează-ţi că tu şi cum cu mine locuim într-un sat de munte, cu brazi înalţi şi un râu frumos curgător. Duminica la prânz, când e vreme frumoasă, ne ducem cu alţi vecini la picnic pe malul apei. Copiii zburdă, iar adulţii mai povestesc una-alta.

Într-una dintre duminici, prin zumzăiala adunării străpung strigăte de copil îngrozit. Părinţii verifică rapid. Nici unul dintre pruncii lor nu e în pericol. Strigătele vin din râu, unde stă să se înece un copil necunoscut. Unul dintre vecini sare iute în apă şi salvează copilul. Până să ajungă cu el la mal, mai apare un copil. Sare alt vecin. Nu îl apucă bine, că apare alt copil. Apoi altul şi apoi altul, zeci de copii vin pe râu. Read more about Asumă-ţi faptele bune pe care le faci! Oamenii au nevoie de exemple pozitive.