Visul Soelei

Visul Soelei

Eram la Tirana, la sfârşitul lunii august. O deplasare de serviciu. M-am gândit să profit de ocazie ca să mă întâlnesc cu prietenii de acolo, aşa că am pus un anunţ pe facebook. A răspuns Soela. Ne cunoşteam mai degrabă tangenţial, dintr-un context profesional anterior.

Ne-am pus la poveşti pe o terasă. Soela era acum mama unui băieţel şi prinsă într-o viaţă pe care nu şi-o dorea. Devenise mamă din inerţia ‘facultate – căsătorie – maternitate’, dar acum ştia că nu fusese pregătită pentru asta. Era proaspătă în ea disperarea depresiei post-partum, iar acum avea un serviciu care nu îi plăcea, cu oameni care nici măcar nu o salutau la plecare şi la venire, pentru o cauză care teoretic putea să fie frumoasă, dar practic era urâţită de dinamici organizaţionale aiuritoare. Nu putea să îşi dea demisia pentru că în Albania nu faci aşa ceva: un serviciu detestabil e un lucru de preţ, pentru că şomajul e după colţ şi e neam cu sărăcia. În plus, ca orice mamă, voia ce e mai bun pentru copilul ei, iar soţul ei nu câştiga îndeajuns pentru toţi trei. Read more about Visul Soelei

Obsesia anului 2017: absenţa la vot. Drama majorităţii condusă de o minoritate care a gândit strategic cu doi paşi înainte.

Obsesia anului 2017: absenţa la vot. Drama majorităţii condusă de o minoritate care a gândit strategic cu doi paşi înainte.

Facebook-ul, televiziunile, ziarele, revistele. Toate mijloacele de comunicare au duduit anul acesta pe tema absenţei la vot. De fiecare dată când politicienii puterii au ieşit din peisaj sau când o lege prost gândită sau cu ‘andrisant’ a lovit opinia publică, tema absenţei la vot a inundat fulminant comentariile. Cu amărăciune, cu sarcasm, cu ironie, cu venin şi chiar cu ură faţă de cei care nu au votat. Read more about Obsesia anului 2017: absenţa la vot. Drama majorităţii condusă de o minoritate care a gândit strategic cu doi paşi înainte.

Moşule, lasă nuiaua şi adu iubire. Copiii iubiţi sunt cuminţi cu toţii.  

Moşule, lasă nuiaua şi adu iubire. Copiii iubiţi sunt cuminţi cu toţii.  

Chiar de ziua Moşului Nicolae, World Vision România, o organizaţie care lucrează cu şi pentru unii dintre cei mai dezavantajaţi copii din România, copiii de la ţară, a prezentat rezultatele unui studiu cu privire la violenţa asupra copiilor. Eu cred că fiecare studiu serios porneşte de la o frustrare, iar una dintre frustrările care a stat la baza acestui studiu trebuie că a fost ceva de genul: ‘Cum se face că în mai bine de 20 de ani de campanii şi mesaje de tip ‘Nu mai bateţi copiii!’, statisticile rămân neclintite şi românii continuă să îi lovească pe cei mici? Unde greşim? Ce ne scapă?’. Read more about Moşule, lasă nuiaua şi adu iubire. Copiii iubiţi sunt cuminţi cu toţii.  

Ce am învăţat încercând să ajut o familie foarte săracă?

Ce am învăţat încercând să ajut o familie foarte săracă?

Pe Mădălina am cunoscut-o la metrou. Ea cerşea cu un bebeluş în braţe, eu m-am oprit din alergătură şi apoi a urmat o poveste care durează deja de câţiva ani şi care a fost scrisă şi apoi povestită de oameni cu o sensibilitate mai mare ca a mea. Aşa că nu o să mai repet detaliile, ci o să vă spun direct cinci lucruri pe care le-am învăţat până acum (pentru că sunt sigură că o să mai fie învăţăminte şi în viitor): Read more about Ce am învăţat încercând să ajut o familie foarte săracă?

Cu ce rămânem din #metoo?

Cu ce rămânem din #metoo?

Când a apărut #metoo în spaţiul public, am răsuflat uşurată. Nu aveam nimic de ‘raportat’. Profesorul de germană de la care luam ore în privat începuse la un moment dat să îmi vorbească despre lucruri care mă făceau să mai roşesc, dar sub pretextul interesului scăzut pentru această limbă, am declarat părinţilor că nu mai vreau ore de germană. Vedeam cum profesorului de matematică i se scurgeau ochii după nurii fetelor şi făcea orice ca să se apropie, uneori prea mult de ele, dar nu făcuse niciodată mai mult decât atât. Noi râdeam de el şi ne vedeam de ale noastre. Read more about Cu ce rămânem din #metoo?

Cum prioritizăm visele? Răspuns pentru Cristi.

Cum prioritizăm visele? Răspuns pentru Cristi.

Unul din momentele mele preferate la atelierul de Dream Management este cel al ‘concursului’, când rog participanţii ca într-un interval de 7 minute, să scrie un număr cât mai mare de vise. Definim noţiunea de ‘vis’ în sens larg (şi nu ne referim la visele pe care le avem în timp de dormim), ca orice aspiraţie, dorinţă, obiectiv, scop. Dar nu fantezie. A câştiga la loterie e fantezie. A-ţi dori să faci un stagiu cu Cheryl Sandberg sau a visa că într-o zi ai o casă pe malul mării e un vis.

La ultimul atelier, cele 7 minute au devenit 14, iar ‘concursul’ a fost câştigat de cineva care a pus pe hârtie 54 de vise. Îmi place să citez rezultatele unei cercetări care arată că acei oameni care îşi iau timp să se gândeacă la visele lor au şanse de 40% să le şi îndeplinească, în timp ce aceia dintre noi care se gândesc la visele lor şi îşi iau timp să le pună pe hârtie în toate detaliile lor, au o probabilitate de 60% să le realizeze. 60%! 60% din şansele tale de a-ţi îndeplini un vis provin din capacitatea ta de a-l gândi, de a-l formula, de a-l vizualiza cu puterea minţii! Read more about Cum prioritizăm visele? Răspuns pentru Cristi.

Efectul Dunning-Kruger si miscarea anti-vaccinista & Co.

Efectul Dunning-Kruger si miscarea anti-vaccinista & Co.

Într-o dimineaţă a anului 1955 un bărbat de 44 ani din Pittsburg a decis să jefuiască o bancă. Era convins că nimeni niciodată nu îl va putea prinde, pentru că tocmai descoperise secretul invizibilităţii, aflat într-o proprietate chimică uluitoare a sucului de lămâie. Astfel, o scrisoare scrisă cu suc de lămâie devine vizibilă doar dacă hârtia este ţinută aproape de o sursă de căldură. Arthur Wheeler era convins că dacă îşi pune suc de lămâie pe faţă şi stă departe de orice sursă de căldură va rămâne invizibil. Când s-a văzut ridicat de Poliţie a exclamat uluit: ‘Dar aveam suc de lămâie pe faţă!’. Read more about Efectul Dunning-Kruger si miscarea anti-vaccinista & Co.

Tu îţi aminteşti ce vroiai să devii când erai mic/ă? Dar acum, că eşti mare care mai sunt visele tale?

Tu îţi aminteşti ce vroiai să devii când erai mic/ă? Dar acum, că eşti mare care mai sunt visele tale?

De ziua copilului şi în contextul unor ateliere de ‘dream management’ (despre care am mai scris aici), am întrebat nişte oameni mari ce visau ei să fie, să facă sau să devină când erau ei mici. Iată ce a ieşit:

Sofia vroia să devină actriţă sau cântăreaţă. Când era mică ea cânta tare în faţa oglinzii şi nu o deranjau vecinii care se arătau mai puţin entuziasmaţi de interesul ei pentru muzică. Când s-a făcut mare a tradus o carte despre filozofia budistă care i-a schimbat viaţa în bună măsura. Silvia voia să devină medic. I se părea fascinantă idea de a face injecţii. Acum lucrează în departamentul de marketing al unui ONG şi când va fi mare ar vrea să devină hair stylist.

Read more about Tu îţi aminteşti ce vroiai să devii când erai mic/ă? Dar acum, că eşti mare care mai sunt visele tale?

Dream Management

Dream Management

La fel ca multe alte lucruri bune din viaţa mea, şi acesta a început cu o carte. ‘The Dream Manager’ a lui Matthew Kelly este despre o companie fictiv-reală. În sensul că firma descrisă în carte nu există ca atare cu nume şi prenume, dar situaţiile cu care ea se confruntă şi soluţiile pe care le descoperă există în realitate şi sunt inspirate din experienţa Jancoa Janitorial Services şi a altor companii. La fel ca şi Jancoa din viaţa reală, Admiral Services din cartea lui Kelly, este în criză datorită unui fenomen care e tot mai întâlnit şi la noi: fluctuaţia mare de personal şi lipsa de motivaţie a angajaţilor. Read more about Dream Management

Ce îmi doresc de ziua asistenţilor sociali

Ce îmi doresc de ziua asistenţilor sociali

Bunica mea, Silvia Man devenită Burean după căsătorie, a crescut orfană de mamă. Neglijată, la şcoală a ajuns rar şi doar pentru primii doi ani de şcoală primară. A fost analfabetă pentru mai bine de jumătate din viaţa ei, dar apoi a avut noroc: au venit comuniştii şi au obligat-o, la vârsta adultă, să meargă la şcoală şi să facă opt clase. La sfârşitul anilor 60 (mai exact în 1969) regimul interzicea profesia de asistent social, dar avea alte metode pentru a încuraja (sau obliga) oamenii (după caz) să îndeplinească obiectivele de dezvoltare socială. Iar pentru comunişti eradicarea analfabetismului (şi electrificarea ţării) erau musai. Cam pe la vremea la care m-am născut eu, Mama (aşa îi spuneam bunicii: Mama cu M mare), terminase cele 8 clase şi învăţase să citească bine. La început ziare, iar apoi la vârsta senectuţii, când a început să şi aibă timp pentru citit, a început să savureze romane de dragoste. Cele mai spumoase conversaţii pe marginea lui ‘Ion’, cu ea le-am avut! Read more about Ce îmi doresc de ziua asistenţilor sociali