Cartea

Oamenii au visat de când se ştiu şi cei cu visuri mari au pătruns în cărţile de istorie şi în memoria colectivă. Te-ai întrebat vreodată cum fac unii oameni să îşi realizeze toate visurile, în ciuda obstacolelor cu care se confruntă? Poate te-ai gândit că acei oameni pur şi simplu au noroc. Sau poate ai crezut că ei au nişte abilităţi speciale: sunt mai ageri, mai agili, mai altfel. Sau poate ai crezut că se sacrifică peste măsură.

Dacă ai crezut aceste lucruri, atunci probabil greşeşti. Dar asta e ok, pentru că e surprinzător cât de puţin ştim despre ştiinţa realizării visurilor. În turnul de fildeş al lumii academice, cercetătorii ştiu că nu există forţă motivaţională mai puternică decât cea a visurilor noastre. De asemenea, cercetătorii ştiu şi care sunt strategiile care funcţionează pentru a le realiza. Secretele sunt cunoscute, dar din păcate aceste informaţii nu sunt “traduse” pe înţelesul tuturor.

Prin volumul “Dream Management – Fişa postului celor care aleg să fie managerii propriilor vieţi”, am dorit să contribui la un efort de “traducere” care să ajute cât mai mulţi oameni să aibă o viaţă mai împlinită. Cartea mea are două surse de inspiraţie. O primă sursă de inspiraţie se află în studiile şi cercetările ştiinţifice care relevă condiţiile în care putem să ne realizăm aspiraţiile personale. O a doua sursă de inspiraţie au reprezentat-o cele peste 60 de ateliere de Dream Management pe care le-am susţinut în ultimii trei ani. Mai mult de 700 de oameni au participat la aceste ateliere şi au realizat visuri şi aspiraţii de care adesea nu s-ar fi crezut capabili. Dar aplicând metode testate şi validate ştiinţific şi făcând parte dintr-o comunitate care îi încurajează, au putut să îşi depăşească limite, uneori cu mai multă uşurinţă, decât s-ar fi aşteptat. Le sunt recunoscătoare celor 78 de persoane care au răspuns unui chestionar foarte detaliat, din care am extras şi mai multe informaţii şi studii de caz.

Melania Medeleanu, una dintre susţinătoarele programului de Dream Management, spune aşa despre cartea pe care vă invit să o descoperiţi: “Când am auzit-o pe Zânuca (aşa îi spun eu Mirelei) vorbind pentru prima oară despre Dream Management am ridicat o sprânceană. Cuvântul “management” mă duce cu gândul către activitatea serioasă prin care gestionăm proiectele noastre de oameni mari. Cum poate ceva atât de serios sa aibă legătură cu visurile noastre? Am înţeles atunci când am participat la primul atelier de Dream Management. Cartea aceasta nu e o reţetă, căci fiecare vis are ingrediente speciale şi, mai ales, subiective. E mai degrabă ca un drum cu tot felul de marcaje testate ştiinţific. Te poţi opri la ele, le poţi încerca sau te poţi abate de la traseu ca să descoperi frumuseţi sau provocări ce te vor ajuta să creşti. Dar mai mult decât atât, prin poveştile ei, trăite sau culese cu grijă, cartea e inspiraţie pentru toţi aceia care simt că, undeva, mai adânc sau mai la suprafaţă, un vis mocneşte în aşteptarea omului ce poţi să devii pentru a-l împlini”.

Rezumatul cărţii

Unul dintre cele mai interesante capitole ale cărţii este acela în care autoarea prezintă funcţiile managerului de visuri, pornind de la premisa că pentru a realiza un vis, este necesar să ne comportăm cu visul nostru aşa cum un manager se comportă cu proiectul său. Sunt descrise şase funcţii ale unui Dream Manager şi pentru fiecare dintre aceste funcţii este propusă o “fişă de post”, o listă cu sugestii de activităţi. Atfel, dacă ai vrea să te “angajezi” pe tine însuţi pentru a-ţi realiza visul, vei şti exact ce să îţi ceri şi apoi cum să te verifici. După ce au înţeles funcţiile managerului de visuri, cititorii învaţă despre metodele managerului de visuri. Pentru fiecare metodă expusă, cititorul primeşte sugestii concrete de utilizare pentru cazul în care el / ea este managerul propriului vis, dar şi pentru cazul în care doreşte să ajute pe cineva să îşi realizeze visul. Acest capitol include şi un îndrumar pentru buna utilizare a metodelor, ce ajută cititorul să aleagă metoda sau combinaţia de metode potrivită contextului său. Volumul acordă o atenţie specială şi abilităţilor managerului de visuri: dezvoltarea conştiinţei de sine, capacitatea de a-şi înţelege şi cultiva propria motivaţie, comunicarea eficientă, rezolvarea problemelor care vor apărea pe parcurs şi abilitatea de a cere ajutor. De asemenea, cartea analizează felul în care am putea să transformăm organizaţiile în care lucrăm prin visurile pe care le avem, aducând exemplul a doi antreprenori din Statele Unite, Craig Handley şi Mary Miller, care au decis să organizeze activitatea companiilor lor astfel încât să îşi ajute angajaţii să îşi realizeze visurile. Rezultatul: reducerea fluctuaţiei de personal şi creşterea motivaţiei angajaţilor. Construind pe aceste exemple, volumul include o propunere cu privire la modul în care companiile româneşti ar putea să utilizeze acest model al managementului prin visuri, în completarea clasicului model al managementului prin obiective. În fine, ultimul capitol al cărţii vorbeşte despre visul autoarei de a promova acest concept în societatea românească. Ea se adresează direct următoarelor categorii profesionale: profesori, părinţi şi psihologi şcolari, manageri şi antreprenori, specialişti în resurse umane, directori şi manageri de bănci, angajaţi şi voluntari în organizaţii non-guvernamentale, membrii şi simpatizanţi ai (noilor) partide politice, lideri şi membri ai asociaţiilor românilor din străinătate, membrii ai familiilor extinde, cititori şi ambasadori ai acestei cărţi.

Unde se va găsi cartea?

Începând cu data de 24 noiembrie, când va fi lansată la Târgul Gaudeamus, cartea va fi disponibilă în peste 200 de librării din ţară şi va putea fi achiziţionată online din principalele librării virtuale.

Lectură plăcută!