Timpul votarii la Bruxelles

La Bruxelles ajung dupa 3 zile de concediu, petrecute la un festival al stiintei unde tema principala a fost timpul. Am auzit despre secunde intercalare, despre molusca ce isi poate inversa ciclul vital (baza imortalitatii?), despre cum creierul creaza senzatia continuitatii din perceptii sacadate (stiati ca in timp ce miscati ochii nu vedeti, insa creierul compenseaza asta prin anticipare), despre timpul necesar pentru a calatori inter-galactic, despre cum e posibil ca unele organe sa fie mai in varsta decat noi. Nici nu mi-as fi imaginat ca festivalul urma sa continue pentru mine si la Bruxelles, unde tocmai despre timp – timpul votarii – urma sa fie vorba.

Am ajuns la Reprezentanta Romaniei la ora 18.00 si m-am asezat la coada impreuna cu buna mea colega, Cristina, studenta la un master la ULB. Nu ne mai vazuseram de mult, asa ca am petrecut doua ore minunate vorbind de una-alta, la fel ca alti cetateni de la coada.

Catre orele 20.00 o doamna in palton rosu iese din sectia de votare si ne indeamna sa ne inghesuim putin, sa ne asiguram ca intra toata lumea in cladire, ca sa fim siguri ca votam cu totii. Ideea inghesuirii ni s-a parut hazlie si cam trasa de par, intai am facut niste mistouri cu un grup de co-codasi (sau codaci? sau codeni?), dupa care am revenit la discutiile noastre despre critical discourse analysis si de ce e importanta aceasta metoda de cercetare. Peste inca un pic de timp, auzim din nou recomandarea cu inghesuirea, de data asta de la un reprezentant al Reprezentantei, care vroia sa se asigure ca vor vota toti romanii prezenti. Strangem randurile, ne dam seama ca am fost cam nechibzuiti cu mistourile, parca ne-am cere scuze unii de la altii, dar doamna cu paltonul rosu oricum nu mai era printre noi.

Am continuat discutia despre framing, de-acum intrand in ante-camera camerei de votare. Suna telefonul, de la Ambasada o prietena care imi spune ca ea a votat si poate ne vedem la un ceai dupa. Intre timp primim declaratiile pe proprie raspundere, completam, mai vorbim despre Lakoff si ‘Don’t’ Think of an Elephant’ si timpul mai trece.

Caldura mare, incaperea nu are geamuri, aerul conditionat nu functioneaza. Ma simt cam fara oxigen, ma asez pe o canapea, ma intreb daca imi e rau, dar mai zicem ceva si despre framing, despre fabuloasa conferinta cu austronautul Italian de la festivalul de stiinta, despre timpul parintilor care au copii cu autism si care se intreaba ce o sa fie cu ei dupa ce ei nu vor mai fii, etc.

In fine intram in camera unde se afla urnele si stampilele. Cei din anti-camera incep sa preseze. Ni se atrage atentia ca nu are rost sa ne impingem pentru ca oricum nu vor putea sa voteze cu totii, dat fiind ca e aproape ora noua. Se pune o banda despartitoare intre camera de votare si anti-camera si suntem informati ca doar cei din camera de votare vor putea sa voteze. In lege scrie ca vor putea vota doar cetatenii care la ora 9 se afla in sectia de votare.

Votez la 8.45, in pas alergator, ca mai sunt inca multi in urma mea, dupa un domn care se baga in fata ca are tren de prins. Ies si imi dau seama ca se va intampla ceva. Scriu un mesaj in tara, uneii prietene jurnaliste. Nu e surprinsa deloc, ma instiinteaza ca la Londra si Viena sunt aceleasi probleme. Am ramas de curiozitate inca o vreme ca sa vedem ce se intampla cand timpul expira. Mai jos cateva franturi de conversatii.
– Dom’le nu ma intereseaza! Noi am venit de la Liege, de la Charleroi ca sa votam. Cine ne plateste benzina? De ce sa nu putem vota?
– Mitraliera, dom’le, mitraliera! Ma gandeam sa fac si eu sa fac ceva important in viata azi.
– Lasa-ti-ne sa intram inauntru si vorbim dupa aia.
– Noi de-aicea nu plecam, vrem sa votam.
– In lege nu scrie de capacitatea sectiei de votare.
– Eu nu sunt platit pentru asta. E o problema de organizare. Va rog sa intelegeti.
– Vrem sa votam!
– De ce nu s-au facut mai multe puncte? La ambasada e la fel! Pe cine tragem la raspundere?
– Noi suntem doar cei care gestioneaza locul de votare, nu decidem noi.
– Sa luam datele de contact sa facem plangere.
– Suntem aici 200 de oameni – nu ne faceti fata!
– Hai dom’le sa votam cu Ponta, asa ne lasati? (Hohote de ras!) Asa ne lasati?
– Inchideti usile, scoateti mitralierele!
– Legea nu specifica marimea salii. Definitia salii nu o dati dvs.
– Ce facem aici? Stam sa ne targuim? Suntem la piata?
– Hai sa mergem acasa.
– Cat au parlamentat puteam sa votam.
– Ati votat? Sa va fie de bine.
– Am venit sa votam nu sa ne dati explicatii.
– Va bateti joc! De ce nu ati anuntat?
– Baga-mi-as piciorul.
– Stiu ca 90% din astea se duc impotriva lor, de aia nu ne lasa.
– Va rog frumos, o doamna cu un copil.
– Doamna, vreau sa stiu daca sa mai stau sa nu.
– Haideti, dati-ne drumul inauntru.
– Puteti sa ne spuneti in baza carei legi ati limitat accesul inainte de ora 9. Daca va faceti ca nu ne auziti, eu sunt destul de insistent si obraznic.
– Nu va gandtiti ca voi sunteti numai 3 persoane, iar noi suntem 200?
– De ce nu ati anuntati din timp?
– Cica daca votam cu Ponta ne da drumu’.
– La Paris a prelungit! I-auziti dom’le. Zice-ti-I si lu’ aia mica sa stie si ea.
– Doamna ia notite, hahaha.
– Ti-e scarba sa mai… bataie de joc.
– Hai sa mergem.
– Cine vrea sa faca o plangere? (Urale) Sa veniti aici sa ne dati datele.
– Buna initiativa.
– Nu se poate asa ceva.
– Toata lumea vrea sa faca plangere.
– Mai bine votam pana facem plangere!
– Vresti sa plangeti cu totii? Hai sa plangem cu totii!
– Putem sa dam declaratiile astea pe proprie raspundere ca sa nu mai stam aici? Adica mai bine nu, ca dupa aia ne folosesc datele.
– Cine mai are un pix?
– Poftim. Am gasit pix.
– Este dreptul meu. In Paris s-a putut.
– Nu lasati datele personale! Nu lasati datele personale!
– Tigatnie! Tiganie totala!
– Nu-i adevarat! De 3 ore stam aici. Vreti sa semnati? Vrem sa facem plangere penala pentru limitarea dreptului la vot.
– Cine vrea sa semneze pentru plangere?
– Toata lumea. Faceti o lista mare.
– La intrare scrie ‘sectie de votare’. Nu aici!
– Vrem sa votam sa schimbam Romania ca uite un s-a ajuns.
– Nu mai avem foi pe care sa scriem.
– Trebuia sa va organizati sa aveti timp toti.
– La ora 6 am fost aici si prima oara cand am facut o pauza, sa mananc un sandiv, a fost cinci minute la ora 8 fara 5.
– (Cineva scrie pe o foaie A4: “Voteaza Ponta pentru voi”)
– Nu intrati in sala. Nu se mai poate vota.
– Numai putin, sa imi iau fata de aici, ca e asta care se cearta.
– Tiganeala in Romania asta.
– Domnule, e atat de vizibil ce faceti incat nu va dati seama ca sunteti din interior!
– La domnu’ Dragnea si mortii au votat! Noi de ce nu putem?
– Ca nu suntem morti.
– Cum vreti sa faceti schimbari in Romania daca nu faceti schimbari aici?
– Alexandra e acolo in fata. Inca se lupta.
– V-ati batut joc. Daca puteti dormi linistit e bine.
– Le-a fost frica sa nu votam de doua ori si nu am votat nici o data.
Timpul… timpul a fost un bun ‘atoaterezolvator’ si in acest caz. Dupa o ora de explicatii din partea membrilor comisiei, care au ascultat pasul fiecarui cetatean revoltat, spiritele s-au calmat si oamenii s-au imprastiat pasnic, fiecare pe la casele lor. Noi am continuat discutia despre nevoia unei schimbari de discurs in domeniul protectiei copilului, iar a doua zi dimineata am aflat de la protestele de la Paris.

Aud ca se cere demisia lui Corlatean, poate ar trebui sa formulez o alta concluzie pentru aceasta postare, dar nu am timp sa ma mai gandesc la ce s-a intamplat: intru in malaxorul intalnirilor si al lucrurilor pe care trebuie sa le fac bine saptamana asta la Bruxelles.