Moşule, lasă nuiaua şi adu iubire. Copiii iubiţi sunt cuminţi cu toţii.  

Chiar de ziua Moşului Nicolae, World Vision România, o organizaţie care lucrează cu şi pentru unii dintre cei mai dezavantajaţi copii din România, copiii de la ţară, a prezentat rezultatele unui studiu cu privire la violenţa asupra copiilor. Eu cred că fiecare studiu serios porneşte de la o frustrare, iar una dintre frustrările care a stat la baza acestui studiu trebuie că a fost ceva de genul: ‘Cum se face că în mai bine de 20 de ani de campanii şi mesaje de tip ‘Nu mai bateţi copiii!’, statisticile rămân neclintite şi românii continuă să îi lovească pe cei mici? Unde greşim? Ce ne scapă?’.

Asta m-am întrebat şi eu acum ceva vreme când îl cunoşteam pe Ionuţ, un băieţel de 7 ani, care era lovit mereu pentru că era ‘rău’ ca foamea. Ionuţ era un copil drăgălaş tare, un pic ruşinos, dar cu privire vioaie pe sub gene lungi. L-am întrebat pe loc dacă ar vrea să îmi dea un pupic. Şi-a şters gura moşcoşită cu dulceaţa de dimineaţă şi mi-a dat cel mai bun pupic din câţi ar putea să fie. I-am mai cerut unul şi încă unul şi copilul, generos, mi-a dat. Apoi i-am cerut o îmbrăţişare şi fără ezitare, s-a aruncat în braţele mele cu o sete şi-un dor de iubire care mi-a rupt inima în trei bucăţele şi jumătate. Bunica lui, pe la spate îmi făcea semne că Ionuţ nu e ‘tot la cap’. Şi într-adevăr, la psihoterapeuta mea, unde l-am invitat alături de mama lui, Ionuţ a primit diagnostic de ADHD, iar mama lui – recomandarea să nu îl mai bată, nici cu biciul şi nici cu palma, nici pe el şi nici pe fraţii lui, pentru că bătăile repetate erau cele care îl făceau ‘rău’.

Eu abia după Ionuţ am ştiut precis că ceva îmi scapă. Nu zic că studiul acesta, primul studiu de segmentare din România pe tema violenţei, mi-a dat toate răspunsurile. Insă încep să intuiesc ceva important despre motivul pentru care mesajele ‘generaliste’ de până acum, de tip ‘nu mai bateţi copiii’ nu au funcţionat. Se pare că există cel puţin opt categorii de adulţi şi deci ar fi nevoie de cel puţin 8 categorii de mesaje, dacă ne dorim să fim cu adevărat eficienţi în eliminarea violenţei din repertoriul relaţiilor noastre cu cei mici.

  1. Un fel de ‘falsul altruist’. Cei care spun că lovesc copiii sau i-ar lovi pentru că e spre binele lor, al copiilor, că aşa se face educaţia, ‘că e greu să îi faci pe copii să le intre ceva în cap’. Că la fel cum din măsline strivite iese uleiul bun, aşa şi din copii ‘presaţi’ o să iasă oameni buni. Suntem mulţi în această categorie: 51%.
  2. Acuzatorii sau cei care spun că de vină pentru că noi îi lovim sunt copiii. Că e vina lor, că de la o vârstă îşi ‘cer bătaie’, că ‘e normal să te enervezi când vezi că nu te ascultă’, că deşi noi nu vrem să îi lovim nu avem încotro, pentru că ei sunt răi, năzdrăvani, căpoşi, obraznici şi aşa mai departe. Suntem mai puţini aici: 10% dintre noi.
  3. Non-violenţii, 9% dintre noi, cei care spun că nu lovesc niciodată copiii şi nici nu i-ar lovi, că nu îşi imaginează cum ar putea să facă una ca asta şi că nu e necesar, pentru că în prezenţa iubirii şi a răbdării, toţi copiii sunt cuminţi. Iar dacă mai greşesc, tot vorba bună e soluţia.
  4. Pe următoarea categorie eu am denumit-o în gândul meu ‘Cucernicii’. Cei care încă mai cred că bătaia e ruptă din rai, cei care cred că Biblia îndeamnă şi dă voie. Suntem 8% dintre noi în această categorie.
  5. Neputincioşii, cei care ştim că nu e bine ce facem, dar care totuşi lovim copiii, nu ne putem abţine. Mai ales dacă nu vede nimeni şi dacă putem cumva să ascundem asta, să facem totul în intimitatea familiei, fără ca vecinii sau alţii să prindă de veste. Suntem 8% în această categories.
  6. Răutăcioşii, aceia dintre noi care lovim copiii fără nici un motiv, pentru că aşa ne vine, poate ca să ne descărcăm nervii, dar în orice un caz, fără vreun motiv. Suntem 6% în această categorie.
  7. Conformiştii, 5% dintre noi, cei care lovim copiii şi asta ni se pare ok, pentru că ‘credeţi-mă toată lumea face asta’: şi vecinii, şi prietenii, şi popa din sat, şi profesorii de la şcoală. Şi dacă fac toţi aşa, poate că aşa trebuie.
  8. Vinovaţii, 3% dintre noi care lovim copiii, dar după fiecare episod suntem bântuiţi de remuşcări şi ne pare rău, dar sperăm totuşi ca ei ‘să nu uite că eu i-am făcut mari’.

Lovim copiii din cele mai variate motive: pentru că fac mofturi la mâncare sau că durează foarte mult până mănâncă, pentru că nu adorm repede sau nu dorm când şi cum ar trebui, pentru că plâng cu şi fără motiv, ca să-i învăţăm ‘cine-i şefu’, pentru că fac crize de nervi, pentru că iau note proaste, pentru că ‘cere mai mult decât pot eu să îi ofer’, pentru că vrea telefonul / tableta, pentru că nu contribuie la treburile case şi fac dezordine, pentru că încep să chiulească, pentru că (fetele) încep să umble cu băieţii, pentru că încep să fumeze, pentru că nu înţelege că eşti obosit sau ai altă treabă.

Eu nu îmi mai amintesc bine care erau motivele pentru care în familia mea se scotea din sertar lingura de lemn, dar fac parte din cei 76% dintre români care recunosc că au fost loviţi sau supuşi unei forme de violenţă atunci când erau mici. Nu e uşor să recunosc asta, pentru că uneori am impresia că mulţi dintre cei din jurul meu ar fi mai bucuroşi dacă nu am vorbi despre asta, dacă nu ne-am mai aduce aminte, dacă nu ne-am mai răscoli cu lucruri care s-au întâmplat acum mulţi ani sau chiar zeci de ani. Şi chiar eu însămi, deşi mă văd majoritără prin datele acestui studiu, îmi e ciudă că sunt aşa şi simt că mai bine n-aş fi. Dar eu am decis să vorbesc pentru că mi-aş dori să fac parte, undeva în decursul vieţii, şi dintr-o altă majoritate: cea a celor care consideră că violenţa asupra copiilor ca obicei şi mod de viaţă poate să fie înlocuit cu metode blânde şi mult mai eficiente de educaţie. Iar pentru asta trebuie să vorbim*.

Majoritatea românilor consideră că ‘palma la fund’ nu e un act violent. Dar din păcate studiile pe care le avem la dispoziţie deja de ani de zile arată că chiar şi inofensiva ‘palmă la fund’ poate să fie percepută de copil ca o ameninţare. Şi nu e de mirare: corpul unui adult este de câteva ori mai mare decât cel al unui copil, iar copilul e în puterea completă a adultului supărat. În momentul în care un copil percepe o ameninţare, pulsul său se îndeseşte, îi creşte tensiunea arterială şi respiră mult mai accelerat decât de obicei. Organismul său blochează imediat anumite funcţii, precum digestia şi creşterea.  În cazul copiilor care sunt certaţi sau loviţi frecvent, nivelul cortizolului (hormonul stresului) nu mai reuşeşte să se regleze, rămânând la un nivel foarte ridicat. Cortizolul în doze mari descreşte cantitatea unei substanţe care e responsabilă cu întreţinerea şi buna funcţionare a neuronilor, ceea ce duce la tulburări emoţionale sau chiar psihiatrice, tulburări ale somnului, anxietate, iritabilitate, depresie, dificultăţi de învăţare. Prin urmare, palma la fund poate face mai mult rău decât bine şi este un risc pe care, cunoscându-l, un părinte iubitor probabil că va prefera să îl evite.

Când eram mică nu am primit decât o singură dată o nuia de la Moş Nicolae, dar a venit alături de dulciuri şi un un cadou frumos împachetat, aşa că mai mult m-am bucurat decât m-am speriat. Mulţi ani am crezut că toţi copiii din lume primesc dulciuri şi /sau nuiele de ziua Moşului. Mai apoi, când am început să înţeleg diferenţele religioase, m-am gândit că numai copiii creştini sunt blagosloviţi cu dulciuri şi nuiele. Acum câteva zile am rămas nejustificat de uimită – în definitiv am 40 de ani şi am călătorit în lume în lung şi-n lat – să aflu de la o colegă creştină din Statele Unite, că la ei Moşul aduce dulciuri sau… cărbune. Nici vorbă de nuia! Nuiaua nu e în AND-ul Moşului american, deşi nici SUA nu sunt total păzite de flagelul violenţei asupra copilului. În orice caz, de aici mi-a venit idea ca de acum înainte să îl rog pe Moş să nu mai aducă nuiele. Să aducă doar dulciuri şi iubire, pentru că în prezenţa ei toţi copiii sunt fericiţi şi cuminţi.

*Dacă vrei să faci şi tu parte din cealaltă majoritate, te rog trimite-mi un email (mirella.oprea@gmail.com) sau un mesaj pe facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *