fbpx

Lecţii de viaţă de la pisicul Il Pis

Pisicul nostru, un domnişor italian, căruia îi spunem Il Pis, a fost un pisic foarte dorit. Viaţa mea în continuă mişcare, cu deplasări frecvente şi o continuă pendulare între România şi Italia, făcea aproape imposibilă adoptarea unui pisic. De când a venit la noi, Il Pis ne-a învăţat foarte multe lucruri importante. O să împărtăşesc aici patru dintre ele.  

  1. Când interlocutorul sau situaţia te surprinde, nu lăsa faţa să te trădeze. Il Pis, reprezentant tipic al neamului pisicesc, are foarte puţine expresii ‘faciale’. Asta îi dă o distincţie de diplomat de modă veche. Rămâne impasibil în 99% dintre situaţii, ascunzând majoritatea trăirilor pe care le are şi el, cu siguranţă, chiar dacă e doar un pisic. Această impasibilitate mă face pe mine să mă străduiesc din răsputeri să îl mulţumesc, până la un punct la care uneori am impresia că nu e el pisicul meu, ci sunt eu fiinţa lui umană. Învaţă de la pisicul tău şi dacă miza e mare, nu te trăda!
  2. Nu face compromisuri atunci când ştii că ai mai multe opţiuni decât cele care ţi se prezintă. Il Pis are preferinţele sale la mâncare. A venit cu ele în familia noastră şi am fi dorit să i le schimbăm pentru că veterinarul ne-a avertizat că nu sunt deloc sănătoase. Am vrut să îi schimbăm dieta, dar Il Pis a refuzat. S-a dus afară şi a început să prindă păsărele, şoareci, insecte şi chiar şi o veveriţă (din păcate). Când cineva îţi impune o schimbare care nu te convinge, scanează mediul înconjurător ca să vezi ce opţiuni ai. Poate descoperi că poţi să obţii mult mai mult dacă îţi asculţi instinctul.
  3. Adu bucurie şi linişte celor din jur prin simpla ta prezenţă. Il Pis e foarte independent, ca toate pisicile, iar noi am încurajat asta, pentru că suntem la fel. I-am făcut o uşă pentru pisici ca să poată să intre şi să iasă când doreşte, chiar şi în lipsa noastră. Nu stă tot timpul în casă, dar când vine, noi suntem bucuroşi. Face lucruri simple pentru bucuria noastră: toarce, ne lasă să îl mângâiem şi uneori se aşează pe computerele noastre, obligându-ne la un balet al mâinilor ca să ajungem în continuare la tastaturi. Il Pis oferă bucurii simple, dar intense. Nu contează dacă ai bani, dacă eşti ‘bazat’, dacă şi cu parcă. Simpla ta prezenţă poate sa devină o bucurie dacă ştii ce le place celor din jur şi alegi să faci acele lucruri.
  4. In fine, ai grijă de tine. Il Pis îşi ia tot timpul necesar pentru a-şi îngriji blăniţa, îşi respectă programul de somn şi e foarte atent la propriile nevoi. El nu e egoist, dar ştie că nu poţi să oferi fericire dintr-un rezervor gol, aşa că are grijă să îl menţină mereu la cote optime. Când viaţa te învăluie şi te copleşeşte, când te simţi obosit şi neapreciat, întreabă-te unde şi când ai ignorat propriile nevoi, iar apoi ia-ţi o pauză să îţi îngrijeşti blăniţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *