Despre Mark Richard Shuttleworth si imboldul de a tragiza

Cati dintre voi au auzit de Mark Richard Shuttleworth? Acum aproape 10 ani (2002), pentru cateva zile Mark a devenit unul dintre cei mai faimosi oameni in viata, fiind al doilea om din lume care a plecat in spatiu ca… turist. Călătoria sa a costat 20 de milioane de dolari, insa daca e sa judecam dupa fotografiile surazatoare  (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Mark_Shuttleworth) – a meritat. In timp ce se afla in spatiu, Mark a avut o conversatie telefonica cu un alt pamantean faimos – Nelson Mandela – si cu o tanara de 14 ani care… l-a cerut in casatorie.

Dar nu despre Mark vreau sa va vorbesc, ci despre aceasta adolescent anonima, care in momentul conversatiei cu Mark era afectata de o boala cronica in stadiu terminal. O mai fi ea in viaţă acum? Nu stim. Dar stim sigur ca in aceasta lume in care exista turisti ‘’spatiali’’, co-exista oameni care se sting din cauze stupide . Tratamentul malariei, de exemplu, costa mai putin de 1 RON pe zi si totusi pana ce termini de citesti acest articol vor trece in cealalta viata cateva mii de copii ai caror parinti sunt prea saraci pentru a-si permite chinina salvatoare. Desigur, malaria este o boala eradicata in tara noastra asa ca… who cares? De ce ne-am bate capul cu astfel de probleme? Daca incepem sa ne gandim la asta, atunci va trebui sa ne gandim si la cei 8 milioane de copii care anual nu vor supravietui varstei de 5 ani, tot din cauze absurde. La cei 500.000 de copii-soldati, rapiti de langa parinti, drogati, maltratati si obligati sa ucida in razboaiele adultilor bestiali (la propriu). La cele un miliard de persoane care postesc fara voia lor posturi negre si in zilele de praznic pentru ca pur si simplu nu au ce pune intre dinti, intre limba si palat si apoi mai jos spre tractul digestiv.

“Dar sa nu tragizam excesiv!’’, ar spune unii. De acord, sa nu tragizam. Asta si din cauza ca nu stiu cat ar trebui sa tragizam de tare ca sa se resolve ceva din aceste probleme complicate ale lumii in care traim. {Altfel, credeti-ma, eu personal, as fi dispusa sa tragizez chiar foarte tare!} Si totusi… tocmai datorita acestei paranteze, eu as zice ca ar fi bine sa ii ajutam pe cei care vor sa tragizeze, pe cei care vor sa se gandeasca la aceste probleme, pe cei care cred ca implicarea personala are un sens si ajuta la ceva.

Eu tragizez adesea pe la ChildPact, o coalitie de ONG-uri care se ocupa de protectia copiilor din 10 ţări din regiunea extinsă a Mării Negre. Dacă vreţi să tragizaţi cu noi, poate semnaţi aceasta petiţie.

Altfel, sper ca tragizaţi fiecare în mod individual pe la casele şi serviciile voastre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *