De ce nu se duc cerşetorii la muncă în loc să întindă mâna? 5 răspunsuri.

Ok, titlul ăsta e o acţiune mârşavă. L-am folosit ca să stârnesc curiozitate, dar de fapt eu nu o să mă refer la toţi cerşetorii, ci doar la unii dintre ei. Mai precis la cei pe care îi cunosc eu personal, sau cei la care am început să mă gândesc, după ce am întâlnit-o pe Mădălina. Nu cunosc îndeajuns lumea cerşetorilor ca să ştiu în ce categorie s-ar înscrie aceste persoane pe scara ierarhică a cerşetorilor, dar ştiu următoarele: sunt sau nu sunt de etnie romă (asta ca să demontăm imediat un mit conform căruia doar romii cerşesc), sunt cu precădere de gen feminin (mai ales cei ajunşi la vârsta adultă), sunt din sate gen ‘vai steaua lor’, cu mulţi câini ogârjiţi şi multă, multă sărăcie atârnând de toate gardurile, nu au mai mult de 4-5 clase, sunt fii şi fiice ai unei generaţii, cea trăită în comunism, care o ducea mai bine (ex. lucrau la CAP, dar ce păcat că pensiile de la CAP sunt foarte mici sau nu sunt deloc), vin la Bucureşti la cerşit zilnic sau ocazional după cum e nevoie, nu au acces la servicii de bază de sănătate şi de asistenţă socială, uneori nu au acte de identitate sau alte acte care sunt necesare în România birocratică a zilelor noastre, nu ştiu să se adreseze autorităţilor în aşa fel încât acestea să lucreze în folosul lor, sunt folosiţi ca masă electorală de partide iresponsabile care îşi bazează oferta electorală pe tenişi şi găleţi.

Deci iată câteva răspunsuri.

  1. Pentru că asta e singura meserie pe care o cunosc. Da, cerşetoria e o meserie ca multe altele. Nu e chiar brăţară de aur, sau nu pentru toţi. Nu e recunoscută ca atare în nomenclatorul de meserii, deşi la ce dimensiune are fenomenul, poate ar fi mai bine să fie recunoscută şi reglementată. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt să cităm de la DEX. ‘Meserie: s.f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoştinţe obţinute prin şcolarizare si prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operaţii de transformare şi de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii’. M-aţi prins! Cerşetorii or fi având ei un set de cunoştinţe (despre tehnicile cele mai utile şi în continuă schimbare pentru crearea propensiunii de a da, despre alegerea eficientă a unui vad bun, despre sisteme personalizate şi adaptate de marketing şi branding personal, etc.), dar ele nu sunt dobândite prin şcolarizare. Nu există cursuri de cerşetorie la şcoală. După cum nu există nici cursuri de analfabetism de exemplu, dar analfabetismul e produs pe scară largă prin faptul că şcoala îi lasă să se piardă tocmai pe acei copii care ar avea mai mare nevoie de ea sau îi educă de mântuială şi adesea oferă diplome şi certificări care nu au nici o valoare sau nici o acoperire (elevii nefiind de fapt buni la nici o meserie necesară pe piaţa muncii). O să susţin aşadar că şcoala are un rol important în producerea cerşetorilor şi în general, a excluziunii sociale.
  1. Pentru că nu îi angajează nimeni. Cerşetoria e o meserie extrem de specializată. Competenţele de care dispun cerşetorii sunt aplicabile doar în câmpul lor specific de activitate. Dacă nu mă credeţi, vă provoc să petreceţi o zi ca cerşetor. Anticipez că o să vă luaţi o grămadă de scatoalce pentru că nu o să ştiţi care e ierarhia în domeniu, că o să aveţi probleme cu poliţia pentru că nu o să ştiţi să îi evitaţi sau să negociaţi cu reprezentanţii ei în teren, că o să faceţi foarte puţini bani pentru că nu o să ştiţi care sunt tehnicile de vânzare adaptate vadului pe care l-aţi ales fără un studiu de piaţă adecvat, etc. Recalificarea cerşetorilor e destul de complexă, întrucât ei nu ar trebui doar să dobândească noi calificări, ci şi o serie de competenţe transversale, multe dintre care sunt de obicei transmise la şcoală. Dar dat fiind că şcoala nu îşi mai face datoria faţă de o anumită categorie de cetăţeni (cei mai săraci), gap-ul educaţional este extrem de mare. Acum fii sincer: câţi medici cunoşti care au devenit avocaţi peste noapte? Sau tu de câte ori ţi-ai schimbat meseria pe parcursul vieţii şi ce ai făcut pentru o tranziţie de succes? Crezi că un cerşetor ar putea să aplice aceleaşi strategii pe care le-ai aplicat tu?
  2. Pentru că cerşetoria e o meserie supra-specializată. Poate ţi s-a părut absurd că am comparat un cerşetor cu un medic. Şi poate că aşa este, dar un cerşetor, la fel ca un medic, se pregăteşte intens pentru meseria lui. De obicei un cerşetor începe pregătirea din fragedă pruncie. Nici nu s-a născut bine că e deja dus pe stradă, la ucenicie. Pe la 2-3 ani, când e cel mai drăgălaş, atinge vârful productivităţii sale. Pe la 4-5 ani, începe să îşi rafineze în mod conştient şi sistematic tehnicile de lucru, pentru a-şi menţine eficienţa în comparaţie cu generaţiile mai tinere care sunt o ameninţare constantă. La 7-8 ani începe să introducă elemente inovative: vinde mici obiecte, foloseşte iconiţe, oferă mici servicii (ex. spală parbrize, etc.). Meseria lui nu e doar supra-specializată, ci este şi foarte grea. Banul se câştigă greu, astfel încât cerşetorului îi rămâne puţin timp la dispoziţie pentru a investi într-o eventuală reconversie profesională.
  3. Pentru ca programele de reconversie profesională adaptate nu există. Ar fi necesar în primul rând o excelentă funcţionare a programului şansa a doua, pentru cei care au de recuperat ani de studiu. Acesta nu e oferit tocmai în acele medii, extrem de sărace, unde ar fi cea mai mare nevoie de el. Acest program e vital, pentru că pentru orice curs de calificare e necesar cel puţin un certificat de absolvire a celor 8 clase. Care teoretic sunt obligatorii conform legii, dar practic chiar deloc şi nu există nici un program naţional funcţional de prevenire a abandonului şcolar. Astfel o fată de 16 ani ca Mădălina, care vrea să se lase de meseria de cerşetoare, pentru a deveni menajeră nu va putea face un curs (care ar putea-o ajuta atât la dobândirea competenţelor necesare, cât şi la intrarea pe piaţă) pentru că nu are cele 8 clase. Pe care nu le-a făcut pentru că a fost ocupată să îşi facă meseria ei de bază, care a asigurat un venit pentru supravieţuirea proprie şi a fraţilor (iar apoi a copiilor) pe care îi are.
  4. Pentru că nu există o structură de reprezentare şi sprijin a cerşetorilor care să îi ajute să avanseze pe scara socială. Autorităţile îi tratează cu dispreţ, îi folosesc recurent în scop electoral şi neagă că România se confruntă cu o problemă de sărăcie structurală. Există câetva organizaţii non-guvernamentale care lucrează cu cei mai săraci oameni ai ţării, însă munca lor e o picătură într-un ocean, în primul rând datorită lipsei resurselor: câţi dintre noi au donat sau ar dona pentru o organizaţie care îşi propune să ajute cerşetorii? Astfel de organizaţii sunt necesare şi din pricină că ţara noastră e supra-birocratizată: un cerşetor analfabet nu reuşeşte să înţeleagă şi să acceseze serviciile care ar putea (teoretic) să îl ajute să îşi depăşească condiţia. Când Mădălina, mamă a doi copii, a avut o problemă de sănătate a chemat Salvarea, care a venit, i-a făcut un calmant şi a sfătuit-o să meargă la un control de specialitate. Pentru care Mădălina nu a avut bani, desigur. Dacă murea rămâneau doi copii orfani, dar asta e mai puţin important pentru autorităţi, desigur.

De aceea eu cred ca întrebarea din titlu, pe care o aud frecvent pe stradă, e o întrebare tendenţioasă, dacă nu chiar ideologică, total irelevantă. Iată în schimb 5 întrebări alternative, mult mai importante:

  1. De ce avem o rată aşa de mare a abandonului şcolar şi cum putem să facem să stopăm asta, având în vedere că lipsa de educaţie duce la irosirea capitalului uman? Ca cetăţean am un mare interes ca şcoala să funcţioneze bine, nu numai pentru că plătesc pentru ea, dar şi pentru că mă bazez pe produsele ei pentru buna funcţionare a societăţii. Atunci când aleg viitorii lideri politici ai ţării nu aş vrea să mă aflu în situaţia de a alege între doi analfabeţi, ci între doi oameni educaţi şi deştepţi.
  1. Cum putem să ne asigurăm că legea care spune că ‘învăţământul e obligatoriu’ să fie respectată, astfel încât să oferim fiecărui copil o şansă reală de a se integra în societate? Sunt născută la ţară, dintr-o familie modestă, pe vremea lui Ceauşescu, când mersul la grădiniţă şi apoi la şcoală nu era o opţiune. Sunt ce sunt pentru că deşi vin dintr-un sat ‘vai steaua lui’ am putut să merg la şcoală.
  1. Cum facem să sprijinim cât mai bine organizaţiile care se ocupă de cetăţenii cei mai săraci ai ţării şi, în general, de cultivarea spiritului civic? E nevoie de oameni care să facă voluntariat, care să activeze în consilii de administraţie, care să semneze petiţii, care să doneze bani pentru programele pe care le socotim utile pentru societate.
  1. Cum facem să construim programe de reconversie profesională reale şi adaptate celor care au avut un start foarte dificil în viaţă? Degeaba există sute de proiecte POS-DRU prin care se oferă false cursuri de calificare, întru alimentarea corupţiei locale. E nevoie de intervenţii reale şi adaptate nevoilor reale, nu a celor imaginare.
  1. De ce elita politică a ţării neagă existenţa unei probeleme de sărăcie structurală şi cum facem să îi obligăm să lucreze în interesul public?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *