Cum construim brandul de donator al României? Ce avem noi să îi învățăm pe alții?

(Interviu pentru Euractiv, realizat de Bianca Toma, careia ii multumesc pentru o foarte frumoasa conversatie)

România, donator de asistență pentru dezvoltare, o temă nouă pe care provocările regionale o aduc tot mai în față în agenda publică. Interviu cu Mirela Oprea, Secretar general ChildPact, Senior Manager World Vision Orientul Mijlociu și Europa de Est.

La întrebarea ce expertiză, experiență recentă de tranziție ar putea fi împărtășită de România altor țări din regiune sunt multe răspunsuri valabile: anticorupție, integritate, reforma sistemului judiciar, reforme ale unor instituții cheie în capitolele de negociere cu Uniunea Europeană. Aproape că am uitat însă de o temă majoră a anilor 90: orfelinate, drepturile copilului, reforma acestui sistem. Am invitat-o pe Mirela Oprea, Secretar general al ChildPact și Senior Manager la World Vision Orientul Mijlociu și Europa de Est, să ne reamintească. 

CRPE: În urmă cu câțiva ani, dădeam următorul titlu unui material de presă: “Cât de coruptă e România? Atât de coruptă că acum dă lecții de anticorupție altor țări”. E un titlu care va rămâne valabil, iar lupta anticorupție din România a devenit un model în regiune și în Europa. Un model pe care Bucureștiul îl poate exporta cu succes statelor din regiune și nu numai. Dar nu este singurul exemplu când vine vorba de experiența recentă de tranziție și de asistența externă pe care România, ca nou donator de asistență pentru dezvoltare, îl poate oferi. Reforma domeniul protecției copilului a fost una extrem de grea. Unde a ajuns acum România?

Mirela Oprea: În 1989, noi am pornit de foarte de jos. Am fost considerați una dintre națiunile cu cel mai sadic comportament din lume față de copii și aceasta nu e nicio exagerare. Am fost pe canalele  de televiziune din toată lumea pentru copiii din orfelinatele lui Ceaușescu. Am avut o proastă faimă din pricina celor 100.000 de copii – cifrele oficiale nu sunt clare nici acum, potrivit unor estimări era vorba chiar de 200.000 de copii  – tratați într-un mod absolut animalic.

Am primit asistență pentru dezvoltare mai ales din partea Statelor Unite ale Americii, Franței, Olandei, Suediei pentru a dezvolta reforma în domeniul protecției copilului și a rezolva această chestiune a copiilor instituționalizați. Și, într-adevăr, în 1997 s-a pornit o mare reformă a protecției copilului cu sprijin de la donatori externi, inclusiv de la Uniunea Europeană.

Suntem acum în situația în care mai avem, în sistem instituționalizat, circa 20.000 de copii dintre care jumătate în instituțiile clasice, așa numitele “orfelinate”, și circa 10.000 de copii în case de tip familial cu maxim 10-12 copii. Mulți spun că acesta este un foarte mare succes în urma unui proces foarte dureros din care noi, ca țară, am învățat foarte mult și, în urma căruia, am dezvoltat foarte multă expertiză. Alții nu sunt așa de entuziaști și spun că România încă mai are multe de făcut în privința copiilor instituționalizați. Iar aceasta este, după părerea mea, o dezbatere foarte sănătoasă dar care, în mod categoric, nu exclude posibilitatea ca România să ofere asistență tehnică altor țări pentru reforma altor sisteme de protecție a copilului.

În Ucraina sunt, la ora actuală, peste 120.000 de copii instituționalizați și autoritățile de acolo caută soluţii pentru demararea procesului de dezinstituționalizare. Instituționalizarea copiilor – dintre care 98% nu sunt orfani, ci provin din familii foarte sărace – este o chestiune politică: dăm de lucru la o mulțime de instituiții ale statului, angajați, fonduri publice, clientelism și așa mai departe. Este vorba și de corupție în sistemul de protecție a copilului în aceste țări. Expertiza noastră ar fi foarte binevenită în Ucraina şi alte ţări din regiune: am fi aşteptaţi cu bratele deschise.

CRPE: Cum am putea exporta expertiza românească din acest domeniu? De ce ar trebui să fie mai consistentă susținerea acestui domeniu?

Mirela Oprea: De ce să fie protecția copilului o prioritate? Pentru că avem aceasta unicitate: suntem primii din regiune care au făcut reforme foarte dureroase, inclusiv din punct de vedere politic. Pentru donatorii internaţionali, reforma în protecția copilului a fost extrem de importantă. Puţină lume ştie că, în cazul României, protecția copilului a fost temă în agenda negocierii de aderare nu doar la UE, ci chiar şi la NATO. A fost un proces care a dus la construirea unei expertize imense și cred că nicio țară din regiune nu are legitimitate mai mare decât România. De aceea spun, reforma sistemelor de protecția copilului ar putea să fie un punct de mândrie națională: pornind de la cât am avut noi de învățat și unde am ajuns, îi putem ajuta și pe alții, fără ca asta să însemne ca la noi nu mai sunt extrem de multe lucruri de făcut.

În privința posibilităților pe care le avem la dispoziție pentru acest transfer de expertiză, MAE român a creat un fond de mobilitate pentru experți. Și poate există o mică dezamăgire că acest fond nu este solicitat la capacitate maximă. Eu aș îndemna la puțină răbdare pentru că astfel de procese au nevoie de timp, sunt instrumente care trebuie înțelese.

În același timp, relațiile de colaborare trebuie construite. Și aici e nevoie de timp. Forumul ONG-urilor la Marea Neagră este extrem de util în acest sens, ca o ocazie foarte bună pentru noi contacte. Proiectele în domeniul nostru sunt foarte ieftine: cu foarte puțini bani se pot vedea rezultate foarte mari.  Dacă am avea un pic mai multe fonduri, efectele, inclusiv cele la nivel de policy, s-ar vedea. Proiectele pe domeniul nostru sunt mult mai ieftine, asta în condițiile în care România și-ar asuma mai mult aceasta temă. Ar câștiga multă vizibilitate pe aceasta temă – cu mențiunea că mai sunt multe lucruri de făcut și la nivel național.

CRPE: Cei care ne-au învățat pe noi ar putea chiar ei – și au programe dedicate – să acționeze în aceste state prin asistența pentru dezvoltare. Și totuși e mai important ca România să fie acolo. De ce?

Mirela Oprea: Este o diferență importantă între donatorii noi și cei vechi: nu mergem cu ideea ca noi le știm pe toate mai bine – ci mai curând pe partea de co-dezvoltare, de învățat împreună, iată, noi am avut o trauma națională și am făcut următoarele lucruri. Iar eu cred că acest tip de abordare ne-ar poziționa foarte bine. Mai mult, protecția copilului este un așa numit “non sensitive issue”. Toți liderii din regiune pot să fie de acord că bunăstarea copiilor este importantă și ca ei, copiii, reprezintă  viitorului națiunilor.

O valoare foarte mare într-o regiune ca a noastră, cu foarte multe conflicte înghețate sau chiar calde – motiv pentru care oamenii nu stau ușor la aceeași masă. Este și un instrument de construire a cooperării regionale – la întâlnirile ChildPact reprezentanți ai unor țări care sunt în război sau au fost în război până de curând stau la aceeași masă și construiesc proiecte comune. Pentru noi sunt mici victorii, dar cred că în domeniul cooperării regionale de pildă, primii ași ar trebui sa pornească de la lucruri de acest fel, “non-sensitive”, pe care putem să fim de acord fără prea multe dificultăți.

CRPE: Între timp și Uniunea Europeană vine cu asistență pe chestiunile legate de sărăcie, grupuri vulnerabile. Știe România să profite de această oportunitate?

Mirela Oprea: Da, sunt fondurile structurale, dar aici aș spune că autoritățile au fost deconectate de realități și nu mai au presiune internațională, astfel că neagă sărăcia la nivel local. Noi, România și Bulgaria suntem un cap de pod la Marea Neagră pentru Uniunea Europeană, care are nevoie de un “non sensitive issue” și, din discuțiile cu experții europeni, am văzut că ei apreciază foarte mult această idee și ne încurajează. Întrebarea este cum putem materializa acest sprijin. Ar fi extraordinar dacă de pildă MAE ar aloca mai multă atenție acestui domeniu.

Vedem că polonezii cum s-au brand-uit – ei sunt marii exportatori de democrație – ei au fost promotorii după care s-au aliniat alte țări și își construiesc un brand de țară. Pentru Georgia de pildă, Polonia este cel mai vizibil donator dintre noile state membre ale UE. Am propus ideea de a construi, pe modelul polonez, un European Endownment for Children – cu un Trust Fund în care să invităm mai mulți donatori să se alăture și să construim împreună.

1 thought on “Cum construim brandul de donator al României? Ce avem noi să îi învățăm pe alții?”

  1. E bine ca vedeti atuurile Romaniei si stiti cum tara noastra ar putea ajuta si influenta alte tari, in primul rand pentru binele copiilor, iar in al doilea rand pentru a initia un dialog chiar intre “inamici”.

    Pentru a materializa sprijinul dumneavoastra pentru tarile din jur ar trebui sa aratati ca sunteti lideri in acest domeniu: puteti organiza conferinte/evenimente pe domeniu si sa creati o comunitate care incepe sa dialogheze si sa coopereze.
    Mi se pare ca Institul Aspen si conferinta lor ar fi un exemplu pentru domeniul de afaceri, sau Liga Studentilor Romani din Strainatate etc.
    …daca asteptati dupa MAE sau altii s-ar putea sa va ia mult timp.

    Mult succes in noul an! 🙂

    PS. Daca va adresati publicului din Romania cred ca ar trebui sa va promovati ideile/blogul si pe Facebook si nu doar pe Twitter 🙂 (deocamdata, romanii sunt mai activi pe Facebook decat pe Twitter)
    Poate puteti pune un link de Facebook pe acest blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *