Ai curaj să fii mai fericit/ă în 2017?

Pe această clientă a mea nu am văzut-o niciodată la faţă. E o voce plăcută, cristalină, isteaţă, care curge în urechea mea prin căştile pe care le folosesc pentru aceste conversaţii telefonice / online, în care sunt oglindă şi complice a unor domni şi doamne care vor să înţeleagă mai bine ce vor de la viaţă şi apoi chiar să transforme în viaţă trăită acele lucruri. Coaching-ul are multe definiţii, în care fiecare cuvânt închide în sine sensuri atent pieptănate, dar mie îmi place să mă gândesc la mine în aceşti termeni simplii.

Maria (nume fictiv), îmi povesteşte cum a decurs exerciţiul pe care i l-am sugerat după prima noastră întâlnire. În engleză exerciţiul se numeşte ‘Best Possible Self’ (Cel mai bun eu posibil) şi are instrucţiuni foarte simple:

Ia-ţi câteva minute ca să te gândeşti la un moment din viitorul tău (ex. 6 luni, un an, zece ani) şi imaginează-ţi că toate lucrurile care ar fi putut merge bine au mers bine: lucrezi în domeniul preferat, ai exact genul de familie şi prieteni pe care ţi i-ai dorit, ţi-ai împlinit până şi obiectivele care azi par aproape imposibil de atins, eşti sănătos şi voios, etc. Nu îţi imagina fantezii nerealiste, ci lucruri care chiar se pot întâmpla, dacă toate o să îţi meargă din plin. După ce ai o idee mai mult sau mai puţin conturată, începe să scrii despre toate aceste lucruri, inclusiv detaliile: dacă vrei copii – câţi copii şi cum să îi cheme, dacă vrei un job nou – ce vei face exact la noul tău job, dacă vrei să ai mai mult timp liber – ce exact o să faci cu el, dacă vrei să îţi deschizi o afacere – în ce domeniu şi cine o să fie clienţii, partenerii, etc. Nu ridica pixul de pe foaie pentru cel puţin 15 minute. Lasă-ţi imaginaţia să te ducă unde vrea ea, în cele mai îndepărtate cotloane şi nu îţi face griji dacă scrii urât sau frumos. Lasă să curgă. Repetă exerciţiul timp de patru zile.

‘Cel mai bun eu posibil’ e unul din exerciţiile mele prerferate pentru că există cercetări ştiinţifice care demonstrează că este asociat cu reducerea emoţiilor negative, a creşterii optimismului şi chiar cu îmbunătăţirea stării de sănătate.

Vocea Mariei curge din cască în ureche: ‘Am mai făcut acest exerciţiu de două ori în trecut, dar de data asta am avut grijă să acopăr toate ariile, pentru că ultima oară mi s-au îndeplinit toate lucrurile pe care le-am scris, dar evident, despre ce nu am scris nu s-a întâmplat. Am scris despre sănătate, familie, despre Dumnezeu, despre România, despre cum vreau să contribui în societate. Mi-a plăcut foarte mult să fac acest exerciţiu, deşi spre deosebire de ultimele două dăţi, am avut sentimentul de impostor. Cine sunt eu să pot avea toate aceste lucruri? Ce am făcut ca să merit asta? Poate că dacă voi avea toate aceste lucruri, voi avea o năpastă pe undeva ca să contrabalanseze’.

Frica Mariei îmi inundă mintea Ce aud în spatele vorbelor ei e că ‘trebuie să fii cineva ca să fii fericit/ă, să fii realizat ceva, să ai merite speciale’ şi că ‘dorinţa de a fi fericit/ă şi fericirea în sine e un pericol’. Maria îşi limitează singură şansa la fericire, pentru că în mintea ei au crescut nişte convingeri care sunt denumite chiar aşa: limitative.

Între cercetătorii care studiază fericirea există aproape un consens cu privire la faptul că 50% din fericire este datorată factorilor genetici: nu în sensul că există o genă a fericirii, ci că numeroşii factori de personalitate ne predispun spre a fi mai mult sau mai puţin fericiţi; 10% (doar 10%!) este determinată de condiţiile de viaţă (casă, job, etc.), iar 40% (patruzeci la sută!) sunt datoraţi felului în care acţionăm şi gândim. Marea surpriză este că mulţi oameni săraci lipiţi sunt mai fericiţi decât cei care au de toate şi deţinătorul miliardar al unei mari multinaţionale poate să fie mult mai nefericit decât angajaţii săi. Natura nu numai că a împărţit fericirea în mod democratic, dar a şi pus-o la îndemâna celor care vor să facă ceva pentru ea.

Astfel, vestea bună din povestea asta e că fericirea nu e ceva ce ‘găseşti’, ci ceea ce îţi faci cu mâna ta sau îţi gândeşti cu mintea ta. 50% determinare genetică e mult, dar nu e musai ca dacă te-ai născut cu un set genetic scăzut pentru fericire, să fii nefericit. Pentru a se exprima, genele au nevoie de un mediu propice. Pe care tu poţi să decizi dacă îl creezi sau nu în viaţa ta, prin felul în care alegi să joci cartea celor 10% + 40%. Din fericire, ştiinţa psihologiei a evoluat enorm în ultimii ani şi acum ştim că există activităţi care ne pot face mai fericiţi. Una dintre aceste activităţi e prezentată în exerciţiul de mai sus, iar altele sunt descrise aici (în engleză). Unele dintre aceste activităţi pot părea ‘simpluţe’ şi poţi crede că nu o să funcţioneze. E alegerea ta ceea ce crezi, dar ceea ce trebuie să ştii e că toate au fost testate în condiţii de laborator şi au funcţionat pe o majoritate semnificativă din puncte de vedere statistic.

Nu spune nimeni că totul se poate schimba de la o zi la alta fără efort. Creierul uman e programat să fie mai atent şi să reţină mai bine experienţele negative decât pe cele pozitive. Specia noastră a evoluat datorită acestui mecanism. Ca om preistoric era musai să îţi aminteşti că planta asta e otrăvitoare şi că animalul ăla e carnivor, pentru că puteai greşi o singură dată: aia care îţi aducea sfârşitul. Programarea neurologică a rămas, chiar dacă condiţiile de viaţă s-au schimbat şi la supermarket nu se vând plante otrăvitoare.

În plus, credinţele pe care le avem despre noi înşine fac posibile acele comportamente şi evenimente care le confirmă. Suntem într-un fel de cerc vicios: mintea noastră adună neîncetat dovezi care să ne confirme convingerile. Nevoia noastră de predictibilitate bate şi logica şi realitatea uneori. Dacă crezi că nimănui nu-i place de tine, te vei comporta într-un mod care să să îţi confirme această idee. Dacă crezi că cei din jur vor doar să te critice, vei acţiona defensiv şi agresiv, până când ei chiar vor avea motive să te critice. Dacă crezi că nu meriţi să fii fericit, vei scormoni în tine şi vei găsi motivele pentru care fericirea ar trebui să te ocolească. Suferinţa emoţională şi nefericirea sunt ca un steag care arată că eşti la mâna unor convingeri limitative, multe dintre ele bazate pe frică.

Dacă vrei să fii mai fericit/ă, câteva întrebări care ar putea să îţi orienteze gândurile în direcţia bună ar fi acestea: ‘Ce cred eu de fapt despre fericire? Ce cred despre faptul că am 40% şanse să îmi creez propria fericire prin felul de a acţiona şi de a gândi? Dacă asta mă bucură, cum pot să încep cât mai curând? Dacă asta mă sperie, ce spune asta despre felul în care vreau să îmi asum sau nu responsabilitatea pentru emoţiile mele? Care dintre convingerile mele mă împiedică să fiu fericit/ă? Ce mă împiedică să renunţ la a mai crede aceste lucruri? La ce îmi serveşte să fiu peren nemulţumit?’. Oare dacă o să continui să crezi că nimănui nu îi place de tine o să găseşti mai mulţi oameni cărora o să le placă de tine? Dacă continui să crezi că şefii şi colegii tăi sunt ostili, puşi acolo doar ca să îţi facă ţie zile fripte, o să îi facă asta să fie mai drăguţi? Cu cât ştii mai multe despre convingerile tale, cu atât mai puţină putere au ele asupra ta.

Dacă vrei să încerci ceva nou în 2017, încearcă asta:

Aşează-te într-un loc liniştit şi imaginează-ţi cum ar fi viaţa ta dacă şeful ar fi mai drăguţ, colegii ar fi mai simpatici, soţul / soţia ar fi mai iubitor / iubitoare. În fine, imaginează-ţi că problema cu care te confrunţi acum în viaţa ta nu mai există şi că în locul ei ai bună pace şi înţelegere. Imaginează detaliile unei astfel de situaţii. Apoi gândeşte-te la ce ai putea face ‘ca şi cum’* problema cu pricina s-ar fi rezolvat. Iar apoi fă acel lucru. Ai putea fi suprins/ă de puterea lucurilor mici.

 Ai curaj să fii (mai) fericit/ă?

*(Tehnica lui ‘ca şi cum’ este validată ştiinţific şi a fost creată de exponenţii terapiei scurte strategice).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *