Acuzaţie de nesimţire

Evenimentul CSR4WOMEN al AVON, unde am fost invitata sa tin o scurta cuvantare, m-a pus din nou pe ganduri. Am vorbit (pentru prima oara in public) despre scoala ca mecanism de excluziune sociala, despre lipsa de umanitate (sau mai pe sleau, de nesimtirea) autoritatilor publice care creaza o noua generatie de marginalizati, de diferenta dintre fialntropie si cariatate, despre mine ca si consilier filantropic.

Mai jos sunt cateva din gandurile care au stat la baza prezentarii.

Eu nu sunt vreo suparacioasa, dar o sa incep direct, prin a spune ca eu sunt foarte suparata pe scoala. Scoala a ajuns un mecanism de excluziune sociala. Ai bani, mergi la gradi, faci scoala, iti gasesti un job si esti om printre oameni. N-ai bani, nu mergi la gradi, poate o sa faci cativa ani la scoala, nu o sa iti gasesti veci pururi un job, se va gasi cineva sa te exploateze si ajungi un nimeni, un rebut uman.

Eu am crescut la bunici in primii ani de viata si lor le era ‘mila’ sa ma trezeasca dimineata sa ma trimita la gradi, care nici nu era f aproape. Autoritatile au chemat-o pe bunica-mea la Sfat (asa era pe atunci, cu Sfatul Popular) si i-au zis ca toti copiii trebuie sa mearga la gradinita, ca e ordin de la partid, ca lupa pentru alfabetizare e in toi si ca nu ‘puteti tovarasa Burean sa ne stricati planul’. Eu eram parte dintr-un plan. Vrei nu vrei, bea Gheorghe agheasma si du-te la gradinita ca asa trebuie.

Acum lucrurile s-au schimbat total. Costurile ascunse ale scolarizarii pot fi extrem de mari si parintii care nu au de unde sa le acopere, tin copiii acasa. Vad in jur cum copiii vecinilor ajuta la camp, la cersit, la furat si alte asemenea si ii apuca invidia. Un fost Presedinte de tara a spus ca pe el scoala nu l-a ajutat cine stie ce, asa ca poti sa iti faci un rost in viata si inca unul bun, si fara prea multa scoala. Nu mai exista un ‘plan’, nu mai exista o lupta impotriva analfabetismului, nu mai are cine sa le mai spuna ca nu fac bine ce fac.

Teoretic invatamantul general e obligatoriu, dar scoala a decis ca invatamantul general obligatoriu e de fapt facultativ. In Italia, unde mi-am petrecut multi ani de viata, si in alte tari din Vest daca nu iti trimiti copilul la scoala (atentie, inclusiv copiii imigrantilor ilegali!), vin serviciile sociale acasa si daca nici asa nu merge, vin ‘carabinieri’, adica politia.

Pentru ca vorbim de copii care o sa ajunga adulti exploatati, acuz statul nu doar de incompetenta, dar si de lipsa de umanitate. Sau mai pe sleau, de nesimtire.

Situatia baietilor care abandoneaza scoala e dramatica, dar cea a fetitelor e tragica. Ca sa exemplific as vrea sa va spun o scurta poveste.

Anul trecut am intalnit-o la metrou pe Madalina. Cersea cu un nou nascut in brate. Un copil durduliu care dormea dus. Venisem de la Bruxelles, unde vazusem o multime de femei cu copii adormiti in brate, la cersit, si un coleg cu mai multa experienta imi spusese ca multi dintre copiii aia era drogati ca sa nu deranjeze femeia care cersea. M-am enervat foarte tare si mi-am zis ca o sa chem politia. Dar inainte am mers la fata ca sa vad cine e si ce face. Am luat-o cu binisorul ca sa nu se sperie. Am inceput sa vorbim si din una in alta, mi-a spus povestea ei. Maria, copila din brate, era fetita ei, nu un copil folosit la cersit. La un moment dat s-a trezit, a inceput sa suga la san, iar Madalina mi-a spus ca acasa mai avea un copil, ca nu e din Bucuresti si ca vine la cersit doar cand e f f disperata si nu mai au mancare.

In Romania sunt 8000 de Madaline. Fete care parasesc scoala pe la 12-13 ani si nasc unul sau chiar doi copii inainte de 18 ani. Madalina a facut 6 clase, dupa care l-a cunoscut pe Laurentiu cu tot atatea clase si apoi impreuna au facut doi copii pentru cresterea carora ea vine uneori la Bucuresti la cersit.

Imediat dupa ce am cunoscut-o am scris un articol pe blogul meu. Cativa oameni m-au incurajat si s-au oferit sa dea si ei hainute si alte lucruri pentru copii. Apoi Ana Maria Ciobanu de la Decat o Revista a decis sa scrie un articol despre acest caz. De la hainute pentru copii am inceput sa ne gandim cum sa o ajutam pe Madalina sa iasa din saracie, ca sa nu mai depinda de mila altora. Era clar pentru toti ca Madalina trebuia sa se intoarca la scoala, pentru ca fara 8 clase nici macar un curs de manichiura nu se poate face. Acum, pentru ca sunt asa multi oameni fara scoala, onor autoritatile ‘competente’ au dat o hotarare de guvern prin care unele cursuri pot sa fie facute si de oameni care au doar patru clase. Asa e la noi: nu putem respecta legea (in acest caz legea care spune ca invatamantul general e obligatoriu), dam o lege care spune ca o putem ocoli si ca de fapt prima lege e facultativa.

Dar cum sa ii vorbesti de scoala unei persoane in situatia ei? A trebuit sa o luam altfel. Prima interventie a fost pe partea de sanatate. Suferea de dureri atroce de dinti si de dureri de cap. Am dus-o la dentist si la un control de specialitate unde s-a descoperit ca avea sinuzita. Sinuzita are pentru ca locuieste intr-o casa care are acoperisul spart. Asa ca am hotarat sa o ajutam sa isi construiasca o mica locuinta.

Am creat un grup pe facebook pentru cei care vor sa ajute. Acum avem 56 de membrii in grup. Una din idei e de a-i crea o mica bursa lunara, ca sa o incurajeze in acest sens. Deci acum resurse sunt, dar inca nu am reusit sa o inscriem la scoala. In satul ei nu se face programul sansa a doua. Poate o sa se faca in satul vecin, insa mai trebuie inca 3 elevi. Ar putea sa mearga la Pitesti, dar e departe si ar trebui sa lase copiii singuri mai multa vreme in fiecare zi.

Si asa am ajuns in situatia ca o suma de oameni, unii dintre noi cu masterate si doctorate, ba chiar si cu banii in mana, sa nu putem gasi o solutie pentru ca o fata care asculta orbeste de noi si a inteles ca asta e singura ei sansa, sa poata sa se intoarca la scoala. Mai mare rusinea si a noastra, si a sistemului, si a societatii in care traim.

Cazul Madalinei si felul in care s-au implicat oamenii ilustreaza bine tensiunea dintre caritate si filantropie. Daca tot suntem la o intrunire de CSR, dati-mi voie sa amintesc putin si despre asta. Eu sunt printre altele si consilier filantropic. Un consilier filantropic e o persoana care ajuta oamenii sa ia decizii despre cum e bine sa ajute, atunci cand decid sa faca asta. Unii oameni prefera caritatea. Dau un leu unui cersetor sau o hainuta unui copil institutionalizat. Filantropia merge dincolo de asta. Merge la radacina problemei si la solutiile de termen lung. Caritatea e buna. Daca nu dai o hainuta unui copil peste care vine iarna, acel copil o sa sufere de frig. Clar. Dar daca vrei sa faci ceva cu adevarat important, ajuta-l sa creasca in asa fel incat cand e mare sa isi poata cumpara singur o haina, o casa si chiar o masina.

Pe Madalina eu am vazut-o foarte rar zambind. Aici o vedeti impreuna cu cei doi copii ai ei, imediat dupa ce am inceput constructia la locuinta. Cand era obiectul milei, al caritatii, Madalina isi ridica arareori ochii din pamant. De cand a inteles ca niste oameni buni au un plan mai amplu cu ea, s-a schimbat. Uneori ne priveste in ochi si chiar zambeste. Casuta e visul ei cel mai mare. Acum suntem la etapa cu acoperisul si din pacate a trebuit sa ne oprim putin din lipsa de resurse, dar sunt sigura ca o sa mergem inainte.

In incheiere, cateva mesaje de final. Sunt patru lucruri. 1. Personal, prefer sa fiu implicata in proiecte filantropice, mai degraba decat in proiecte de caritate. Pot sa dau hainute copiilor, dar e mai provocator si invat mai multe daca ma gandesc cum sa ii ajut pe parintii lor sa le asigure ei insisi tot ce trebuie. 2. Totul se face cu si prin oameni. Vorbeste despre ceea ce faci ca oamenii sa afle cum pot sa te ajute sa ajuti. Pentru mine totul a inceput de la o postare pe blog. 3. Exista multe organizatii care merg dincolo de caritate. Ele trebuie ajutate de catre noi, cetatenii care ne pasa. Ovidiu Rom si World Vision sunt doua dintre ele. 4. Exista oameni care sunt specializati in a te ajuta sa faci binele. Cand ai dileme etice sau cand simti ca poti sa faci mai mult si nu stii cum, cauta-i si vorbeste cu ei. Asta pentru ca poti sa faci mult mai mult bine decat imaginezi!