Să ne unim cu…. 5 idei pentru a sărbători cu sens Ziua Unirii. 

Să ne unim cu…. 5 idei pentru a sărbători cu sens Ziua Unirii. 

După un articol scris aici, o doamnă cititoare mi-a scris un mesaj privat în care mi-a spus că în clasa fiicei ei este o fetiţă care vine dintr-o familie cu mulţi copii, care trăiesc la marginea oraşului, într-o colibă de lângă pădure. Nu mama şi tata, ci bunica îi îngrijeşte pe toţi 5. Doamna cititoare îşi dorea foarte mult să facă ceva pentru aceşti copii, dar nu dorea să ia legătura cu cei de la protecţia copilului pentru că în zona ei aceştia ori nu se deranjează, ori dacă o fac, duc copiii în orfelinat, unde situaţia e şi mai groaznică. Până la urmă doamna nu a chemat pe nimeni. Cu ajutorul unui grup de prieteni a cumpărat lemne pentru ca micuţii să treacă iarna, deşi mulţi au sfătuit-o să nu se bage, că ‘nu mai scapă de ei’. Read more about Să ne unim cu…. 5 idei pentru a sărbători cu sens Ziua Unirii. 

Moartea subordonatului, naşterea ‘voluntarului’ şi o întrebare.  

Moartea subordonatului, naşterea ‘voluntarului’ şi o întrebare.  

Toţi şefii cred că au subordonaţi şi acesta e cel mai mare deserviciu pe care pot să îl aducă companiei în care lucrează. Mai ales în cazul în care aceasta este activă în vreuna dintre ramurile economiei cunoşterii.

Moştenim structurile actuale de management şi o parte din ceea ce credem despre managementul eficient, dintr-o etapă industrială anterioară celei a cunoaşterii. În vremurile apuse toţi cei care lucrau pentru companie erau angajaţii acesteia. Acum multe dintre resursele umane pe care ne bizuim sunt colaboratori part-time, asociaţi, parteneri, consultanţi, interni, stagiari, autori, persoane fizice autorizate. În anumite cazuri angajaţii adevăraţi au devenit o minoritate, dar credinţa şefului că el ‘are’ subordonaţi a rămas nestrămutată. Read more about Moartea subordonatului, naşterea ‘voluntarului’ şi o întrebare.  

Visul Soelei

Visul Soelei

Eram la Tirana, la sfârşitul lunii august. O deplasare de serviciu. M-am gândit să profit de ocazie ca să mă întâlnesc cu prietenii de acolo, aşa că am pus un anunţ pe facebook. A răspuns Soela. Ne cunoşteam mai degrabă tangenţial, dintr-un context profesional anterior.

Ne-am pus la poveşti pe o terasă. Soela era acum mama unui băieţel şi prinsă într-o viaţă pe care nu şi-o dorea. Devenise mamă din inerţia ‘facultate – căsătorie – maternitate’, dar acum ştia că nu fusese pregătită pentru asta. Era proaspătă în ea disperarea depresiei post-partum, iar acum avea un serviciu care nu îi plăcea, cu oameni care nici măcar nu o salutau la plecare şi la venire, pentru o cauză care teoretic putea să fie frumoasă, dar practic era urâţită de dinamici organizaţionale aiuritoare. Nu putea să îşi dea demisia pentru că în Albania nu faci aşa ceva: un serviciu detestabil e un lucru de preţ, pentru că şomajul e după colţ şi e neam cu sărăcia. În plus, ca orice mamă, voia ce e mai bun pentru copilul ei, iar soţul ei nu câştiga îndeajuns pentru toţi trei. Read more about Visul Soelei