Schimbătorul de impresii: tu cum ţi-ai petrecut Vinerea Mare?

Schimbătorul de impresii: tu cum ţi-ai petrecut Vinerea Mare?

Locuind foarte aproape de biserică, la ora 7 mă trezeşte dangătul clopotelor, amintindu-mi că azi e Vinerea Mare şi că am venit ‘acasă’ nu numai pentru părinţi şi cozonaci, dar şi pentru a rezolva musai o problemă administrativă. Carevasazică am treabă cu ‘statul’. Cu acest ‘stat’ pe care dacă putem, preferăm mai degrabă să îl ocolim, dar când nu mai putem să îl ocolim… mai bine să ne trezim devreme pentru a fi siguri că întâlnirea cu el va avea o şansă de izbândă.

Nu trag mare nădejde că o să reuşesc să rezolv – în Vinerea Mare! – ce am trebuinţă. Sunt deja pregătită sufleteşte pentru ideea de a sta acasă până marţi. Mă ridic totuşi din pat, în ideea de a da o raită, ca să mă orientez cel puţin în problemă. Ajung la prefectură la ora 8.25. Pe uşă, un afiş care anunţă că programul cu publicul începe de la ora 8.30. In mod suspect – nu e nici o coadă. Imi fac socoteala că o fi din cauza sărbătorii pascale. Aştept cuminte în faţa uşii. Vine un domn care, nonşalant, apasă pe clanţă şi intră, privindu-mă oarecum mirat. Il gratulez în gând: ‘da, suntem în România, se bagă în faţă, clar!’. Dar intru şi eu, ca măcar să fiu a doua la coadă, dacă tot m-am trezit de dimineaţă. Dau într-un hol şi apoi într-o sală în care se află câteva scaune pe care se află deja câţiva muşterii (‘Aha!’, îmi zic în gând) care aşteaptă liniştiţi în faţa a trei ghişee la care nu e nici un funcţionar. Aşteptăm un pic, eu deschid ziarul cu care venisem înnarmată. La 8.30 precise, şi nu trecute fix, apar şi funcţionarii publici, care se pun pe treabă. Da, aici trebuie să vă semnaţi vă rog, aici trebuie să completaţi un formular, luaţi loc la masă, trebuie să plătiţi o taxă de 10 lei dacă doriţi în regim de urgenţă, vă rog poftiţi la casierie şi apoi reveniţi la noi, foarte bine că aţi printat formularul de pe internet, e acelaşi cu cel pe care îl utilizăm şi noi şi în felul ăsta ne şi ajutaţi un pic să meargă mai repede, poftiţi aici pix, nu trebuie să vină soţul dumneavoastră în ţară, e destul şi o procură şi aşa mai departe. Organizare şi eficienţă, astfel încât la 8.38 am rezolvat totul, fără probleme, fără ‘atenţii’ şi cu zâmbetul pe buze. Să nu îmi vină să cred! Să cad pe jos, cum se zice pe la noi. Read more about Schimbătorul de impresii: tu cum ţi-ai petrecut Vinerea Mare?

O zi la Istanbul: mic dejun, plimbare şi cină

O zi la Istanbul: mic dejun, plimbare şi cină

Mic dejun la un hotel din Istanbul. La o masă alăturată un cuplu de italieni; el în scaun cu rotile; cu greu mă abţin de la un ‘buongiorno!’’. La o masă în faţa mea un domn cu mustaţă mănâncă gânditor cu paltonul pe el. În stânga lui – două doamne rusoaice cu un copil şi un balon. Un pic mai în spate – o grupă (nu prea mare) de doamne cu trăsături asiatice. In rest – mai ales domni cu mustaţă, turci, arabi sau chiar mai închişi la culoare. Din lift iese un cuplu de-al locului; ea – cu o năframă pe cap, trasă pe ochi în unul din multele feluri în care o năframă poate urâţi bestial capul unei femei. Nu mă aflu pentru prima oară la Istanbul, dar nu pot să mă abţin cu gândul: da’ de ce Doamne-apără-şi-păzeşte trebuie să se urâţească în halul ăsta? Doamna poartă şi un palton lung, negru, precum şi mănuşi negre. Se aşează la masa pe care i-o indică soţul ei şi începe să mănânce cu ochi trişti, cu privirea plecată, fără expresii faciale, fără a-şi scoate paltonul sau măcar mănuşile negre. In faţa liftului – un cuplu european săltat bine de 30 de ani aşteaptă zâmbitor; se ţine îmbrăţişat şi se sărută afectuos de câteva ori. Italianca îşi priveşte şi ea afectuos soţul, se apleacă şi îl sărută cu ţoc pe… umăr. Read more about O zi la Istanbul: mic dejun, plimbare şi cină